DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dializa hepatică este blocată la Iași: Aparatul folosit la Spitalul C.I. Parhon nu este inclus în lista aprobată de CNAS

Sigla CNAS

Procedura de dializă hepatică efectuată la Spitalul C.I. Parhon din Iași nu este decontată de CNAS pentru că unitatea deține un aparat care nu este inclus pe lista materialelor prevăzute în normele în vigoare. Reprezentanții spitalului susțin că procedura este blocată într-o „buclă birocratică”, anunță MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Spitalului C. I Parhon, unitatea medicală este singura din regiune care deține un astfel de aparat pentru dializă hepatică, dar acesta nu poate fi folosit.

„Din păcate, este mai mult de un an de zile, un an și ceva de când programul de dializă hepatică este blocat la spitalul Parhon, deși am făcut numeroase demersuri către Comisia de specialitate de Gastroenterologie de la Ministerul Sănătății, fiind blocați într-o buclă birocratică. Există o impunere și o penalizare pe care am primit-o pentru că făceam această dializă hepatică cu un aparat pe care Casa (n.r.-Casa de Asigurări de Sănătate) a considerat că, dacă nu este inclus în acel regulament al ministerului Sănătății, după denumirea de producător privat, nu se mai poate efectua. Ca să folosesc un exemplu mai ușor de înțeles, ni s-a cerut o anumită marcă să fie trecută pe acel aparat, lucru pe care sigur noi nu îl aveam, avem celălalt aparat. Cele două tipuri de dializă, dializă MARS și dializă PROMETEUS, din punct de vedere științific, din punct de vedere al datelor medicale au date egale, au rezultate sau beneficii egale. Studiile care au fost efectuate comparativ între cele două tipuri de dializă hepatică arată aceleași rezultate. Totuși, pentru că în ordinul Ministerului Sănătății este scris unul dintre acele aparate și noi îl avem pe celălalt, nu mai putem face", a declarat Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului C. I. Parhon din Iași.

Potrivit ordinului CNAS nr 268/2013, privind aprobarea Listei materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate curative, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, la punctul la care sunt specificate materialele pentru Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice sunt trecute: kit tratament MARS, set hemodializă acuţi și cateter venos central.

Citește și: Dan Barna susținere COVÂRȘITOARE în USR: rămâne președinte al partidului

La Spitalul C.I. Parhon există un al model de aparat, produs de o altă firmă, iar, din această cauză, orice procedură realizată este plătită din banii unității sanitare și nu este decontată.

Din această cauză, tânărul de 19 ani care a înghițit, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe pastille nu a putut fi tratat la Iași.

„Cazul care a fost recent trimis la București cu elicopterul putea beneficia de dializă hepatică, mai repede și mai rapid în Spitalul Parhon, dar acest program de dializă hepatică, din păcate, pentru moment este blocat, deși am făcut numeroase adrese către minister și către comisia de specialitate de Gastroenterologie pentru a fi corectate aceste să spunem disfuncționalități sau pentru a ne ajuta să putem continua dializa hepatică la Spitalul Parhon. (n.r.-Dacă foloseam aparatul) era o procedură care nu ar fi fost decontată, ar fi fost imputată spitalului, ar fi plătită din bugetul propriu și vorbim de o procedură care costă câteva mii de euro”, a mai spus Ionuț Nistor.

De la începutul acestui program la Iași, peste 100 de persoane au făcut dializă hepatică, iar mulți dintre pacienți au fost astfel salvați. „Este singurul spital din zona Moldovei în care s-a făcut vreodată dializă hepatică. Toți pacienții vor trebui tratați la București de acum înainte", a mai declarat Ionuț Nistor.

Situația este cunoscută și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din Iași, ai cărei reprezentanți susțin că situația va fi rezolvată de anul viitor.

„Programul național de Terapie Intensivă a Insuficienței Hepatice nu se derulează în prezent la Spitalul Parhon deoarece materialele sanitare utilizate nu sunt incluse în lista materialelor prevăzute în normele aplicabile. Ca urmare a solicitării spitalului, noi, Casa de Asigurări de Sănătate Iași, am efectuat demersuri în vederea modificării legislației, situația fiind în curs de soluționare, respectiv de aprobare a noilor prevederi legislative aplicabile programelor naționale de sănătate curative începând cu anul 2020", a declarat Mona Lisa Artene, purtătorul de cuvânt al CJAS Iași.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.