Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dialog halucinant. Jurnaliști, legitimați de polițiști pentru că filmează pe domeniul public. 'Sunteți suspecți'/ VIDEO

captura video
politist legitimeaza jurnalisti pentru ca filmeaza

O echipă de jurnaliști care filma un material pentru o emisiune a fost oprită și legitimată de doi polițiști care și-au motivat acțiunea prin faptul că sunt polițiști, iar jurnaliștii sunt suspecți.

Agentul nu a putut preciza pentru ce sunt suspecți jurnaliștii Digi24.

Echipa documenta un material despre resturi și materiale de construcții provenite de la instituții publice, care au fost aruncate în pădure, în zona localității Măgurele, în apropiere de București.

La scurt timp, au fost abordați de doi polițiști care i-au legitimat pe jurnaliști. Solicitarea agenților a generat următorul dialog:

Reporter Digi24: - Să îmi spuneți și motivul pentru care ne legitimați.

Polițist: - Am văzut că filmați în zonă și voiam să cunoaștem cine sunteți dvs.

Reporter: - V-am zis, de la Digi24.

Polițist: - Vrem doar să aflăm identitatea dvs.

Reporter: - A, ok. Dar e la nelalocul lui să filmăm în zonă?

Polițist: - Nu.

Reporter: - Păi și-atunci de ce ne legitimați?

Polițist: - Nu v-am zis că nu e-n regulă.

Reporter: - Păi și de ce mă legitimați?

Polițist: - Păi sunteți suspect.

Reporter: - Suspect de ce?

Polițist: - Suspect că filmați în zonă, vrem să știm și noi cine sunteți dvs.

Reporter: - Păi am camera (de filmat - n.r.), de la Digi24.

Polițist: - Da, vreau să știu cine sunteți dvs.

Reporter: - Sunt pe spațiul public.

Polițist: - Da, am înțeles.

Reporter: - Și sunt suspect doar că filmez?

Polițist: - Nu știm care este scopul dvs.

Reporter: - Chiar dacă sunt pe spațiul public?

Polițist: - Da.

Reporter: - Păi nu comit nicio ilegalitate.

Polițist: - Nu faceți nicio ilegalitate, da.

Reporter: - Păi și de ce mă legitimați?

Polițist: - Pentru că sunt polițist.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.