Diana Buzoianu anunță adoptarea a două memorandumuri care continuă finanțarea proiectelor de mediu

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 16-10-2025 14:27

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi, că Guvernul a adoptat două memorandumuri care garantează finanțarea proiectelor PNRR de mediu deja începute și transferă pe AFM investițiile cu progres de până la 30%.

Într-o conferință de presă, Diana Buzoianu a anunțat că în urma neimplementării proiectelor cu finanțare PNRR, s-au pierdut peste 2 miliarde de euro din fondurile europene.

Privind proiectele implementate într-o proporție de peste 30%, ministra Mediului a afirmat: „Toate proiectele care au peste 30% rămân în PNRR, toate au finanțare în continuare prin negocierile Comisiei Europene.

Aici vorbim de proiecte extraordinar de importante, apă, canal, centri de aport voluntar, fabrici de reciclare, investiții care ne vor ajuta inclusiv pe noi să ne atingem țintele la nivel european și, de asemenea, să evităm anumite proceduri de infringement care sunt la ușa noastră”.

Buzoianu a anunțat că proiectele cu grad de implementare de până la 30% urmează să fie mutate pe Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a fi salvate.

„Toate proiectele aflate între 0% și 30% care prevedeau apă, canal, centri de aport voluntar, fabrici pentru gestionarea deșeurilor de la grajd. Toate aceste proiecte, și o să dau citire exact pentru fiecare dintre investiții în parte, toate aceste proiecte vor fi mutate pe AFM și le vom salva”, spune Buzoianu, potrivit Mediafax.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri