Diana Iovanovici-Șoșoacă, europarlamentar și președinte S.O.S. România, a reacționat la moartea Flaviei Groșan: "A murit unul dintre cei mai mari apărători ai drepturilor oamenilor și ai libertății medicale. Flavia Groșan este o eroină”, a spus politiciana.
"Cu profundă durere și imensă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a doctoriței Flavia Groșan, un om de o noblețe sufletească rară, un profesionist desăvârșit și un apărător neînfricat al adevărului și al drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean.
Flavia Groșan nu a fost doar medic. A fost un simbol al demnității profesionale, al curajului de a spune „nu” unui sistem corupt și de a apăra viața, chiar și atunci când întreaga lume părea să fi înnebunit sub teroarea fricii.
În timpul pandemiei, a fost una dintre puținele voci care au avut tăria să susțină libertatea medicală a fiecărui om – dreptul de a alege tratamentul potrivit și de a decide pentru propriul corp.
Deși era ea însăși bolnavă, Flavia nu s-a oprit nicio clipă din luptă. A continuat să consulte, să trateze, să aline, să salveze. S-a extenuat, s-a consumat pentru binele celorlalți, pentru poporul român.
Și dacă astăzi nu mai este printre noi, este pentru că și-a dăruit până și ultima picătură de viață pentru oameni.
Niciun pacient aflat în grija ei nu a fost abandonat, niciun suflet nu a fost tratat cu indiferență. A fost prigonită de Colegiul Medicilor, hărțuită pentru curajul ei, dar nu a cedat niciodată. Am fost alături de ea și voi rămâne mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut.
România a pierdut un medic, dar a câștigat un martir al adevărului.
Flavia Groșan va rămâne mereu în inimile celor pe care i-a salvat și în conștiința unei națiuni care, într-o zi, va înțelege cât de mult a iubit acest popor.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să-i răsplătească jertfa.
Mă voi duce la biserică să mă rog pentru sufletul ei", a spus Diana Șoșoacă.






























Comentează