Diana Șoșoacă, respinsă încă o dată la Curtea Constituțională

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 08-10-2024

Actualizat: 08-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj stiripesurse.ro

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, după ședința de marţi, progrmată de la ora 12.00, să respingă, din nou, candidatura la alegerile prezidențiale a Dianei Șoșoacă. De această dată contestația la respingerea candidaturii șefei SOS România la alegerile prezidenţiale fusese formulată  de Botomei Vasile.

 

Decizia de respingere de astăzi vine după ce, luni,  Curtea Constituţională a respins o altă contestaţie, a Dianei Şoşoacă, faţă de neînregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie.

CCR a mai anunțat și că a respins, cu unanimitate de voturi, contestația formulată de doamna Cristina Tufănoiu privind respingerea înregistrării candidaturii sale la alegerile pentru Președintele României din anul 2024. Pe ordinea de zi a mai fost și contestația formulată de domnul Mîndru Petru privind respingerea înregistrării candidaturii sale independente la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

 

CCR a tranșat și alte contestații

Curtea a respins anterior şi sesizări privind candidaturile lui Lasconi şi Ciolacu, precum şi contestaţii ale altor candidaţi, nemulţumiţi că BEC le-a respins dosarul de candidatură.

Tot luni, Curtea Constituţională a făcut publică hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la Preşedinţie, arătând că înregistrarea acestei candidaturi încalcă unele condiţii de eligibilitate, cu referire la ”valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”.

”Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale”, susţine Curtea. Diana Şoşoacă a criticat, luni seară, hotărârea Curţii Constituţionale privind respingerea candidaturii sale la Cotroceni, numindu-i pe judecătorii CCR ”trădători”, ”stalinişti şi nazişti”.

”Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir”, a susţinut ea, adăugând că judecătorii CCR s-au antepronunţat privind un eventual comportament al său ca preşedinte. Ea a afirmat că îi va da în judecată pe membrii CCR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri