Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dică, duă egalul smuls în ultima secundă: 'Am dominat de la un capăt la altul. Dacă egalam mai devreme, puteam să câştigăm această partidă'

www.gsp.ro
Nicolae Dică

Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, duminică, după derbiul cu Dinamo, scor 2-2, că FCSB a dominat jocul de la un capăt la altul şi s-ar fi putut impune dacă ar fi egalat mai repede.

"O partidă pe care am dominat-o de la un capăt la altul. Am reuşit să punem presiune pe cei de la Dinamo. Ne-am creat ocazii, din păcate ratăm foarte mult şi am avut două greşeli care ne-au costat foarte mult. Ştiam că Dinamo are jucători foarte buni pe contraatac, dar important e că am avut reacţie şi că am reuşit să egalăm. Dacă o făceam mai devreme, cred că puteam să şi câştigăm această partidă. Eu am crezut tot timpul că putem egalla, chiar şi când eram conduşi cu 2-0", a spus Dică, potrivit News.ro.

El a precizat că a decis să nu folosească unii jucători la derbi deoarece în meciul cu Lazio s-a depus un efort foarte mare şi urmează şi returul cu echipa italiană. "Eu am încredere în toţi jucătorii", a adăugat tehnicianul.

Dică este de părere că portarul Andrei Vlad trebuie să înveţe din greşeli: "Eu nu analizez evoluţiile jucătorilor, fiecare jucător poate greşi, important este să treacă peste şi să înveţe din greşeli. El este un copil de 19 ani şi va creşte".

Nicolae Dică a menţionat că nu l-a surprins evoluţia echipei Dinamo: "Noi jucăm pentru noi, nu pentru alţii. Dinamo nu ne-a surprins, au avut un joc simplu, cu doar două-trei centrări, ştiam că vor juca aşa, nu ne-au surprins deloc".

Formaţia Dinamo a remizat cu FCSB, duminică seară, pe Arena Naţională, scor 2-2, în derbiul etapei a XXV-a a Ligii I, în care a fost egalată după ce a condus cu 2-0.

Au marcat Pesic '20 şi Torje '57 pentru Dinamo, respectiv Man '84 şi Teixeira '90+3 pentru FCSB.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.