Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dictatorul Duterte, în RĂZBOI cu Partidul Socialiștilor Europeni. Ce a pățit un reprezentat PES în Filipine

duterte

Filipine a interzis intrarea pe teritoriul său a unui reprezentant al socialiştilor europeni, critic la adresa preşedintelui Rodrigo Duterte, decizie denunţată luni de opoziţie drept o încercare de a reduce la tăcere orice voce discordantă, informează luni AFP, conform agerpres.ro

Giacomo Filibeck, secretarul general adjunct al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), a fost arestat de poliţia de frontieră la sosirea sa, duminică, pe aeroportul din Cebu, în centrul arhipelagului. Apoi, responsabilul politic italian a fost expulzat pentru "activităţi politice ilegale", a anunţat formaţiunea sa. 

Filibeck s-a deplasat în Filipine la invitaţia partidului filipinez de opoziţie Akbayan, pentru a participa la un congres. El a făcut parte dintr-o delegaţie de politicieni care au condamnat, la finalul unei anchete desfăşurate în octombrie anul trecut în arhipelag, "crimele extrajudiciare" împotriva a mii de oameni, în războiului contra drogurilor dus de regimul Duterte.

Liviu Dragnea îi răspunde lui Gică Hagi, după atacul virulent: 'O să țin la el toată viața. E un om pe care îl respect'


"Acesta este un semnal adresat întregii lumi: nu trebuie să examinaţi situaţia cu drepturile omului în Filipine", a reacţionat Tom Villarin, parlamentar din partea Akbayan. "Acţiunile guvernului Duterte (...) arată într-adevăr că nivelul de impunitate a ajuns la nivelul unei dictaturi", a subliniat el. 

Ministrul filipinez al Justiţiei, Menardo Guevarra, a declarat că lui Filibeck i s-a interzis intrarea în ţară pentru că a încălcat legea. 

După ce a preluat puterea, în 2016, preşedintele filipinez Duterte a lansat o campanie fără cruţare împotriva traficului de droguri. Poliţia susţine că a ucis 4.100 de toxicomani şi presupuşi traficanţi, în timp ce apărători ai drepturilor omului afirmă că această cifră ar fi de trei ori mai mare.

Proteste DE AMPLOARE la mai multe spitale importante din țară: Zeci de angajați manifestează împotriva noii legi ai salarizării - VIDEO


Curtea Penală Internaţională (CPI) a lansat o anchetă preliminară asupra acestor decese, ceea ce l-a determinat pe Duterte să anunţe retragerea ţării sale din tratatul fondator al CPI. Uniunea Europeană (UE) s-a declarat de asemenea "îngrijorată". 

PES a denunţat expulzarea reprezentantului său, adăugând că a informat-o în legătură cu acest lucru pe şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini. 

"Este complet inacceptabil ca un reprezentant al PES (...) să fie tratat ca un criminal la ordinul guvernului", a subliniat preşedintele partidului, Serghei Stanişev, într-un comunicat. "Refuzăm să fim reduşi la tăcere şi vom continua să ne exprimăm solidaritatea cu opoziţia democrată faţă de regimul din ce în ce mai autoritar al lui Duterte", a adăugat Stanişev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.