Diego Maradona a aflat rezultatul testului pentru Covid-19

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 06-10-2020

Actualizat: 06-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Diego Maradona, legenda fotbalului argentinian, care pregăteşte în prezent echipa Gimnasia y Esgrima La Plata, a efectuat un test pentru depistarea noului coronavirus, al cărui rezultat s-a dovedit negativ, a anunţat luni avocatul său, citat de agenţia Reuters.

Miercurea trecută, Maradona şi-a dirijat echipa la un meci amical cu San Lorenzo, încheiat cu un scor alb, 0-0. La o zi după această partidă, unul dintre jucătorii săi, atacantul Nicolas Contin, şi-a pierdut gustul şi mirosul, iar testul la care a fost supus a indicat că este infectat cu Covid-19. Jucătorul a intrat în carantină şi este monitorizat de medici, potrivit news.ro.

Citește și: Traian Băsescu trage un mare semnal de alarmă: Pandemia va face ravagii în rândul populaţiei dacă nu se iau măsuri urgente

"Testul pe care Diego Maradona l-a făcut a ieşit negativ", a precizat avocatul Matias Morla, într-o postare pe Twitter, mulţumindu-le totodată tuturor argentinienilor care şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa sănătăţii vedetei.

Argentina are una dintre cele mai mari rate de infectare cu Covid-19 la nivel mondial, cu peste 800.000 de cazuri înregistrate până în prezent şi peste 21.000 de decese.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri