DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Diego Simeone și-a prelungit contractul cu Atletico Madrid

www.independent.co.uk
Diego Simeone

Clubul de fotbal Atletico Madrid a anunțat joi seara că a prelungit până în 2024 contractul antrenorului argentinian Diego Simeone. Acesta îi conduce pe madrileni din 2011, și a devenit tehnicianul care a condus o echipă din LaLiga pentru cele mai multe sezoane consecutive.

„De când a preluat conducerea, argentinianul a câștigat mai multe trofee decât orice alt manager din istoria clubului nostru (opt).” precizează comunicatul official al clubului, care mai menționează că întregul staf al argentinianului și-a reînnoit contractele, potrivit mediafax.ro.

„Diego Pablo Simeone a semnat o prelungire a contractului până la 30 iunie 2024. De când s-a alăturat clubului nostru în 2011, ne-am bucurat de una dintre cele mai reușite perioade ale istoriei clubului nostru - câștigarea a opt trofee.”, spun oficialii clubului.

Întra-adevăr, de când a venit la Atletico, Simeone a devenit antrenorul care a câștigat cele mai multe trofee (opt) și cele mai multe jocuri (316) din istoria clubului madrilen.

Membrii personalului său au semnat, de asemenea, prelungiri de contract până în 2024. Óscar Ortega, Pablo Vercellone, Nelson Vivas și Hernán Bonvinvini au jucat, de asemenea, un rol important în succesul recent al clubului.

Argentinianul, care a fost un jucător cheie pentru Atletico Madrid, câștigând campionatul și cupa în 1996, a devenit antrenorul echipei în decembrie 2011. În primul său sezon ca manager, a câștigat Europa League la București împotriva celor de la Athletic Club.

Acesta a fost primul dintre cele opt titluri pe care le-a câștigat până acum în cei 10 ani. Primul sezon complet al lui Simeone ca antrenor, s-a încheiat cu două trofee câștigate: Supercupa UEFA împotriva lui Chelsea și Copa del Rey, împotriva lui Real Madrid, chiar pe Santiago Bernabéu.

În sezonul 2013/14, argentinianul a condus clubul spre cel de al 10-lea titlu în LaLiga șia dus echipa până în finala Ligii Campionilor. Un sezon mai târziu, Simeone a câștigat al cincilea trofeu la Atleti: Supercupa Spaniei împotriva lui Real Madrid.

Sezonul 2015/16 i-a adus aproape de câștigarea titlului în LaLiga și chiar și de câștigarea finalei Ligii Campionilor.

În 2018, Atletico a câștigat un alt trofeu continental. De data aceasta și-au adjudecat Europa League, învingând Olympique Marseille, cu 3-0, în finala de la Lyon.

Câteva luni mai târziu, Simeone &Co câștigau Supercupa UEFA, împotriva lui Real Madrid (4-2).

Anul acesta, Simeone a condus echipa către cel de-al 11-lea titlu de campioană în LaLiga din istoria clubului. Totodată, a devenit și antrenorul cu cele mai multe victorii din istoria lui Atlético Madrid, câștigând 316 meciuri, din 527 conduse de el, în cei 10 ani.

Argentinianul va începe al al 11-lea sezon ca manager al madrilenilor, ceea ce va face din el antrenorul cel mai longeviv din istoria campionatului spaniol, cu cele mai multe sezoane consecutive la cârma unei echipe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.