DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DIICOT ia la țintă presa: Ciudatul caz al jurnalistului urmărit penal după ce a ajutat la prinderea unui agresor

F. P.
diicot

DIICOT anunță că a început urmărirea penală a ziaristului brăilean Alin Cristea (redactor-șef DeBraila.ro) pentru o presupusă pornografie infantilă, potrivit unui comunicat citat de g4media.ro. Parchetul anunță că a ridicat telefoanele, computerele și tabletele ziaristului și ale redacției.

Totul a plecat de la un articol publicat pe 24 decembrie 2021. În acel articol, Alin Cristea a publicat un clip video în care se vedea cum un localnic a bătut și batjocorit un tânăr de 17 ani, pe care ulterior l-a dezbrăcat și l-a abandonat pe un câmp. În urma apariției articolului, presupusul agresor a fost reținut, apoi arestat preventiv. Cazul tânărului batjocorit a devenit public în 24 decembrie 2021, iar imaginile publicate de DeBraila.ro arată cum acesta a fost bătut, iar agresorul a urinat pe el. Agresorul îl acuza pe adolescent că ar fi avut o relație cu soția sa. Judecătoria Brăila a decis în 11 ianuarie arestarea preventivă pentru 30 de zile a presupusului agresor.

Jurnalistul a denunțat o încercare de intimidare a procurorilor, pe motiv că ar fi documentat fapte ale acestora și ale șefilor poliției locale. „DIICOT mi-a confiscat toate computerele, care conțineau inclusiv documentări despre procurori și polițiști. Este o încercare de intimidare, nu am trăit niciodată așa ceva. Nu e vorba despre nici o pornografie infantilă, noi am publicat imagini care arată agresarea unui tânăr de 17 ani, iar imaginile erau blurate”, a declarat Alin Cristea pentru G4Media.ro.

„Noi am protejat identitatea acelui minor, nu am dezvăluit identitatea lui și am blurat imaginile ca să nu poată fi recunoscut. Articolul l-am publicat în interes public, pentru ca agresorul să fie prins și pedepsit. E o absurditate să fiu acuzat de pornografie infantilă”, a mai declarat Alin Cristea pentru G4Media.ro.

Comunicatul DIICOT:

Urmare solicitării formulate în cursul zilei de 15.01.2022, privind exprimarea unui punct de vedere cu privire la efectuarea unor percheziții domiciliare pe raza Municipiului Brăila, inclusiv la sediul unei persoane juridice care activează în domeniul jurnalistic, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul D.I.I.C.O.T. este abilitat să comunice următoarele:

La data de 06.01.2022, organele de cercetare penală ale S.C.C.O. – Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea și distribuirea unui material pornografic cu un minor.

Prin ordonanta din aceeasi dată, D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantila prevăzută de art. 374 alin. 1, alin. 2 din Codul penal.

În cauză s-a reținut faptul că la data de 05.01.2022 pe pagina on-line a unei publicații locale și, de asemenea, pe pagina unei rețele de socializare a aceleiași publicații, a fost postată o înregistrare audio-video conținând un material pornografic cu un minor.

Din conținutul filmului difuzat, rezultă faptul că un minor a fost supus unei tentative de viol de către un bărbat care îl imobiliza și îi solicita unei terțe persoane să înregistreze scena, în timp ce persoana supusă agresiunii, întinsă pe sol, îi cerea iertare și îl ruga să înceteze.

La data de 12.01.2022 a fost pusă în aplicare de către S.C.C.O. – Brăila ordonanța procurorului D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila de predare și ridicare a înregistrărilor difuzate pe site-ul publicației locale și pe pagina unei rețele de socializare a aceleiași publicații.

După punerea în executare a ordonanței de predare a procurorului, materialul audio – video menționat anterior a rămas disponibil accesării pe site-ul publicației și pe pagina de internet.

În baza unor mandate emise de Judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Braila, la data de 13.01.2022, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. – Brăila au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare la domiciliul unor persoane și la sediul redacției unei instituții de presă, în cauza vizând săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, fiind ridicate 4 telefoane mobile, 12 memory carduri, o unitate PC, 2 tablete și un laptop.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăriri penale față de o persoană fizica (jurnalist) și o persoană juridică (publicație) sub aspectul comiterii infracțiunii de pornografie infantilă.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Subliniem faptul că, potrivit art. 374 din Codul penal, constituie infracțiune producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 lit. (c) din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, subiectul pasiv al infracțiunii de pornografie infantilă are calitatea de victimă a traficului de persoane.

Totodată, menționăm faptul că organele de urmărire penală au obligația ca, în timpul procedurilor, să ia toate măsurile pentru a evita revictimizarea victimelor traficului de persoane, în același sens fiind și recomandările adresate țării noastre prin rapoartele internaționale de profil.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.