Dimensiunea DEZASTRULUI: La Timișoara nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-08-2020

Actualizat: 14-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Orașul Timișoara nu mai are locuri la Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19, iar pacienții vor putea fi duși la unitatea mobilă care vine de la Galați.

Conform ultimei raportări privind cazurile de infectări, în judeţul Timiş sunt internaţi 214 pacienţi cu coronavirus, scrie mediafax.ro.

Citește și: Ultim moment: Mario Iorgulescu, trimis în judecată pentru că s-a urcat beat și drogat la volan și a ucis un bărbat

„În acest moment, Spitalul Babeş din Timişoara este plin. Avem formele severe şi foarte severe, Terapia Intensivă este la capacitate maximă şi inclusiv secţiile, atât de Infecţioase cât şi de Pneumologie, sunt la capacitate maximă”, anunţă Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babeş din Timişoara.

Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Situaţiilor de Urgenţă a decis transferul unei unităţii mobile ATI de la Galaţi la Timişoara.

Citește și: Orban: ‘Dacă îți scad veniturile și abia mai ai bani de mâncare, nu te duci să-ți bei banii la cârciumă’

Aceasta este a doua astfel de unitate care ajunge în judeţul Timiş, prima fiind amplasată în urmă cu o lună la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş.

Fiecare dintre ele are 12 paturi de terapie intensivă dotate cu toate echipamentele necesare unei secţii de ATI.

Citește și: Ciolacu, atac dur: ‘Economia națională e pusă pe butuci de măsuri aberante. O rectificare bugetară făcută în bătaie de joc și în disprețul realității!’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri