DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dimensiunile epidemiei de COVID-19 în Germania - A fost depășit pragul de 10.000 de morți

Comunidad de Madrid/AFP via Getty Images
coronavirus spania

Numărul de decese de coronavirus a depăşit sâmbătă 10.000 în Germania, ţară până de curând relativ cruţată de pandemie dar care acum este lovită din plin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Institutul de sănătate publică Robert Koch (RKI) a contabilizat sâmbătă 10.003 decese de la începutul crizei sanitare, cu 49 în plus faţă de vineri.

În total, 418.005 de persoane au fost infectate cu COVID-19, respectiv cu 14.714 în plus în mai puţin de 24 de ore, un nou record cotidian, chiar dacă acest număr include cazuri care nu au fost înregistrate în ajun din cauza unei deficienţe tehnice în transmiterea datelor.

Precedentul record a fost stabilit joi, RKI contabilizând în acea zi 11.287 de cazuri într-o zi.

Preşedintele acestei instituţii foarte respectate în Germania a estimat joi că situaţia în ţară este "foarte gravă", cerând populaţiei să respecte gesturile barieră pentru a limita creşterea numărului contaminărilor.

Citește și: Ludovic Orban explică de ce orașele intră în scenariul roșu unul după altul: 'Obiectivul nostru e ca oamenii să ducă o viață cât mai normală'

"Virusul se poate propaga de o manieră necontrolată" în anumite regiuni din septembrie, a avertizat Lothar Wieler, explicând că "tinerii sunt în prezent cel mai expuşi la virus".

Germania, care a fost mai degrabă cruţată de primul val din primăvară, se confruntă de mai multe săptămâni, ca toate ţările europene de altfel, cu o puternică creştere a numărului de infectări cu COVID-19.

În contextul recrudescenţei pandemiei, autorităţile germane au înăsprit restricţiile, adoptând în special interdicţii de adunare.

De asemenea au fost decise restricţii locale, cum s-a întâmplat la Berlin, unde portul măştii a fost impus pe anumite străzi frecventate. Într-un canton alpin din landul Bavaria, din jurul Berchtesgaden, a fost impusă o izolare aproape totală la începutul săptămânii.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut solemn săptămâna trecută populaţiei să reducă la maximum relaţiile sociale, făcând apel la aceasta "să rămână la domiciliu" cât de mult posibil. "Cum va fi iarna, cum va fi Crăciunul nostru, se va decide în următoarele zile şi săptămâni", a avertizat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.