Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Din 15 iunie turiștii români vor fi primiți de Grecia fără măsuri de carantină

Organizatia Elena de Turism
Galaxidi Grecia turism

Grecia va primi turişti din România, Bulgaria şi statele UE cu un profil epidemiologic similar cu cel al Greciei, începând din 15 iunie, fără niciun fel de măsuri de carantină, informează un comunicat de presă al Ambasadei Greciei în România, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, restaurantele şi cafenele din Grecia au fost redeschise încă din 25 mai, cu păstrarea distanţei sociale prin rearanjarea locurilor. Începând din 1 iunie vor fi redeschise şi camping-urile şi hotelurile, urmate din 15 iunie de toate spaţiile de cazare a turiştilor.

De asemenea, până la finele lunii iunie, zborurile spre Grecia vor ateriza numai la aeroporturile din Atena şi Salonic. Începând din 1 iulie, zborurile din străinatate vor fi reluate pe toate aeroporturile din Grecia.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

Ambasada subliniază că protocoalele sanitare se aplică pentru toate hotelurile din Grecia, care vor fi obligate să aibă un doctor la dispoziţie care va acţiona în funcţie de instrucţiunile primite de la organizaţiile de sănătate publică. De asemenea, personalul va avea echipamente de protecţie şi va fi supus scanării termice. Numai piscinele exterioare vor fi autorizate să opereze. De asemenea, vor fi urmate regulile de distanţare socială pe plajele din Grecia.

Conform datelor oficiale, peste 1,3 milioane de turişti din România au vizitat Grecia în ultimii ani. Românii pot ajunge în Grecia cu avionul sau cu automobilul, în doar câteva ore, tranzitând Bulgaria unde datele epidemiologice sunt de asemenea foarte pozitive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.