Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

`Din grijă pentru copii` – cel mai amplu Program dedicat sănătății emoționale și siguranței copiilor, în contextul Pandemiei de COVID-19

Inquam Photos / Octav Ganea
copii scoala

48% dintre copii și părinți s-au confruntat cu stări de anxietate, la care s-au adăugat adesea situații de agresivitate, tulburări emoționale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz sau neglijare, dependență de ecrane, fobii, (cyber)bullying, tentative de suicid sau consum de substanțe pe parcursul Pandemiei de COVID-19[1].

Pe parcursul anului 2020 au fost sesizate infracțiuni cu 8.122 de victime copii, iar în primele 7 luni din 2021 au fost sesizate fapte penale cu 5111 victime copii[2]. Un raport al Europol (2020) arată că Europa de Est a devenit în timpul Pandemiei o sursă a producerii materialului de abuz și/sau exploatare a copiilor în online, la nivel global din cauza restricțiilor de circulație și a prezenței excesive pe internet.

Pentru a răspunde acestor probleme, Guvernul României a inițiat, în premieră, Programul Național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, ale cărui priorități sunt:

-       Protejarea integrității psiho-emoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății mintale a acestora în perioada Pandemiei de COVID-19 și post-pandemie,

-       Dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.

România devine astfel una dintre primele țări europene care pune pe agenda publică de priorități dimensiunea sănătății psiho-emoționale a copiilor, dar și siguranța acestora, în contextul noilor tipuri de amenințări la care sunt expuși. Programul aduce o abordare inovatoare în legislația națională, din perspectiva faptului că măsurile sale adresează transversal două probleme majore cu privire la copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, respectiv suportul psiho-emoțional și siguranța acestora:

  • 70.000 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de Pandemia de COVID-19,
  • introducerea de către Ministerul Educației în curriculum școlar a tematicilor de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor, siguranța online
  • Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puțin 7000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării, metode de identificare și intervenție în situațiile disruptive psiho-emoțional.
  • Introducerea unui modul de formare a competențelor în domeniul psiho-emoțional pentru profesori la nivel de masterat didactic,
  • Desemnarea de inspectori școlari dedicați pentru managementul incluziunii și al suportului psiho-pedagogic,
  • Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracțiunilor în fiecare județ,
  • Dezvoltarea un sistem informatic integrat de analiză și sortare intuitivă a imaginilor și clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanțial componenta de combatere a pornografiei infantile și a exploatării și abuzului minorilor online,
  • Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruți,
  • Crearea unui număr unic la nivel național pentru urgențe legate de copii,
  • Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât și specialiștilor și părinților. Aceasta va conține materiale de specialitate, realizate de profesioniștii în domeniu, ghiduri și proceduri.

Durata Programului este de 2 ani și va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro.

“Acesta a fost unul dintre cele mai ample procese de construcție participativă, coordonat de la nivelul Guvernului, iar ceea ce mi se pare cu adevărat important este faptul că au fost implicați în mod activ însăși beneficiarii măsurilor propuse, respectiv COPIII” – a declarat Prim-Ministrul Florin Cîțu.

”Programul are datele necesare pentru a se constitui într-un început și un model de cum se poate dezvolta colaborativ și cuantificabil o politică publică națională care reformează și aduce la zi zone neadresate de decenii. Am pornit acest demers având convingerea că putem schimba paradigma în domeniul complex al dezvoltării stării de bine a copiilor noștri”- Consilier de stat Mădălina TURZA

Informații suplimentare

Comitetul interministerial pentru elaborarea Programului național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII” a finalizat la sfârșitul lunii august lucrările tehnice. Timp de trei luni, zeci de experți, psihologi, medici psihiatri, elevi și părinți au contribuit la elaborarea unuia dintre cele mai ample programe dedicate stării de bine a copilului și familiei. Comitetul a fost înființat prin decizia prim-ministrului Florin Cîțu, a fost coordonat de consilierul de stat Mădălina TURZA și a avut ca scop elaborarea proiectul de Ordonanță de Urgență  pentru adoptarea Programului. Ordonanța se află în acest moment pe circuitul de avizare.

Membrii Comitetului și ai grupurilor tehnice de lucru: Administrația Prezidențială, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Serviciul pentru Telecomunicații Speciale, Inspectoratul General al Poliției Române, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, Centrul Național pentru Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România, Asociația Comunelor din România, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, Asociația Română de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și Profesii Asociate, Asociația ProActa Edu, Transilvania College, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Asociația eLiberare, Salvați Copiii, UNICEF România.


[1] Salvați Copiii România, Impactul pandemiei asupra bunăstării emoționale a copiilor - date din cazuistica Centrelor de Consiliere ale Salvați Copiii România, București, mai 2021, p. 11.

[2] Ministerul Afacerilor Interne, Date statistice despre violența împotriva copiilor, 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.