Din ianuarie 2020 REVISAL va fi deschis ANOFM, ANPIS și Casa de Pensii

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-12-2019

Actualizat: 11-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii vor avea, din 1 ianuarie, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii, a anunţat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

"Astăzi (miercuri, n.r.) am cerut redactarea şi am şi semnat un Ordin pentru ca ANOFM, ANPIS, Casa Naţională de Pensii să aibă, de la 1 ianuarie 2020, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România gestionată de Inspecţia Muncii. Nu accept ca o persoană care trebuie să primească, la timp, indemnizaţie, pensie, ajutor de şomaj să meargă personal după diferite adeverinţe sau să aştepte ca o instituţie să îi comunice alteia diferite informaţii", scrie ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Toate instituţiile din coordonarea Ministerului Muncii vor lua, pe baza unei parole de acces, datele necesare despre situaţia solicitantului, direct din REVISAL, arată ministrul citat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri