Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Din mintea copiilor, un proiect realizat în întregime de copii, va putea fi vizionat în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara

Totul Verde
lucrari primavara flori copii

„Din mintea copiilor”, proiect alcătuit din şapte filme de scurtmetraj realizate integral de copii, rulează în şapte cinematografe din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, cu ocazia Zilei Copilului, potrivit news.ro.

„Din mintea copiilor” conţine scurtmetraje imaginate, scrise, regizate şi filmate integral de copii şi adolescenţi cu vârste între 8 şi 18 ani şi coordonate de profesioniştii în film şi teatru de la Academia „Studiourile Buftea”.

Actori precum Daniel Nuţa, Victoria Răileanu, Silviu Mircescu, Liviu Cheloiu sau Ana-Maria Moldovan au jucat alături de copii, însă de dată această au avut roluri secundare, lăsându-şi propriii cursanţi să se bucure de experienţa rolurilor principale.

„Din mintea copiilor” nu este un film creat pe şabloanele clasice. El reprezintă promisiunea Academiei că fiecare cursant este încurajat să gândească liber pe parcursul celor 3 ani de studiu, fără bariere, iar această gândire neîngrădită are şansa reală de a fi transpusă pe marile ecrane şi oferită lumii. Este o lecţie a copilăriei şi adolescenţei, a curajului tinereţii de a înfăţişa viaţa aşa cum o văd ei, fără floricele şi brizbrizuri adulte”, spune producătorul Vlad Ionescu.

Proiectul este cu atât mai special cu cât expune realităţile cu care un copil se confruntă zilnic, aşa cum le simte un copil, dar şi preocupările care apar dintr-o imaginaţie prea bogată, uneori greu de ţinut în frâu. Sunt şapte poveşti despre dragoste, dezamăgire, răzbunare, frică sau prietenie, pline de momente comice sau, după caz, presărate cu multe lacrimi, cu schimbări majore de la un moment la altul, lucru foarte comun pentru orice copil sau adolescent. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabilă schimbare şi evoluţie.

Filmările realizate de cursanţii Academiei „Studiourile Buftea” au avut loc în primăvară lui 2021, iar fiecare scurtmetraj a fost filmat cu echipament profesionist: camere Arri Alexa, obiective Zeiss Standard, carmount, trav, Dana Dolly, lumini profesioniste şi echipament profesionist de sunet, un cadru excelent pentru o iniţiere în lumea magică a filmului.

Aceste filme au apărut în urmă a 39 zile de filmare, 583 de ore pe set, peste 1000 de ore de pregătire şi peste 200 de ore de scris la scenarii.

„Din mintea copiilor” este un omnibus în care s-a dorit cât mai puţină intervenţie din partea adulţilor şi care se doreşte un cadou pentru toţi copiii şi adolescenţii care visează să facă film, arătând prin simplă existenţa că orice este posibil, chiar şi atunci când ai doar 8 ani.

Cele şapte scurtmetraje au fost realizate de Academia „Studiourile Buftea” şi Studioul Cinematografic Sahia Film, în coproducţie cu Avanpost Media.

Omnibusul poate fi vizionat în Bucureşti în reţeaua Cinema City, la AFI Cotroceni şi Park Lake, în reţeaua Cinemplexx la Cineplexx Băneasa şi Cineplexx Titan, în Cluj la Cinema City Cluj Iulius, la Cinema City Iaşi Iulius, şi la Cinema  City Timişoara Shopping City.

Scurtmetrajele sunt: „Dormind cu ochii deschişi”, „Datoria”, „Umbră”, „La răscruce de drumuri”, „Gloria”, „Lovitură magică”, „-34 Grade”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.