Din Rusia, Edward Snowden vorbește despre alegerile din SUA

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-11-2016

Actualizat: 08-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul agent american ce a dezvăluit sistemul de spionaj electronic global al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA), Edward Snowden, s-a exprimat marţi pe Twitter despre alegerile prezidenţiale în care se confruntă democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump, dar fără să-şi precizeze opţiunea pentru unul dintre ei, relatează agenţia EFE.

'Un viitor mai bun nu se câştigă doar cu voturi şi speranţe, ci recunoscând că eşti mai mult decât o ştampilă într-un cadran', a scris Snowden în postarea sa. Refugiat în Rusia din anul 2013, el şi-a exprimat în luna septembrie intenţia să voteze, evident că prin corespondenţă, pentru că dacă ar intra în ambasada SUA ar fi arestat imediat.

Citește și: Știai motivele pentru care unii par mai SEXY decât alții? / VIDEO

'Astăzi construim ziua de mâine (...) Niciodată să nu te îndoieşti că un mic grup de cetăţeni hotărâţi şi inteligenţi ar putea schimba lumea. De fapt, numai aşa s-a întâmplat mereu', a mai comentat Snowden pe Twitter.

El a asigurat anterior că nu îşi va dezvălui preferinţa pentru vreunul dintre candidaţi, dar s-a arătat dezamăgit de faptul că în campania electorală nu s-a vorbit mai mult despre drepturile constituţionale ale cetăţenilor americani şi a criticat-o pe Hillary pentru folosirea unei adrese private de e-mail în comunicarea de informaţii pe vremea când conducea Departamentul de Stat.

Citește și: Asta e legătura dintre kilogramele în plus și memorie

'Încalcă regulile clasificării (informaţiilor secrete) pentru binele public şi poţi ajunge în exil. Fă-o pentru binele propriu şi poţi ajunge preşedinte', a spus Snowden cu ironie.

Senatorul Bernie Sanders, contracandidatul lui Hillary în primarele democrate, este unul dintre cei care au cerut 'clemenţă' pentru acest fost agent al NSA. 'Informaţiile dezvăluite de Snowden au permis Congresului şi cetăţenilor americani să înţeleagă cât de mult NSA ne-a încălcat drepturile constituţionale şi a abuzat de propria autoritate', a subliniat Sanders, scrie agerpres.ro.

Citește și: Lady Gaga va juca rolul Donatellei Versace în serialul „American Crime Story”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri