Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandalul expulzării diplomaților ia amploare în Europa. Tările baltice trec la represalii

necunoscut anonim

Lituania, Letonia şi Estonia au anunţat, vineri, expulzarea unor diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Cehia, care a cerut plecarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj, informează agenţia Reuters.

Citește și: Rusia îl convoacă pe ambasadorul polonez la Moscova, după expulzarea a trei diplomaţi ruşi

Cele trei ţări baltice au dispus expulzarea în total a patru diplomaţi ruşi, a declarat ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis.

La rândul său, Guvernul Slovaciei a anunţat, joi, expulzarea a trei diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Cehia.

Guvernul Cehiei le-a cerut marţi statelor membre ale Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice să dea dovadă de solidaritate cu Praga în criza cu Rusia, inclusiv să expulzeze agenţi ai serviciilor ruse de informaţii. "Vom cere acţiuni colective din partea ţărilor din cadrul Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice care să vizeze expulzări, în semn de solidaritate, ale agenţilor serviciilor secrete ruse identificaţi în state UE şi NATO", a declarat Jan Hamacek, ministrul ceh de Externe în exerciţiu.

Guvernul Cehiei a dispus, sâmbăta trecută, expulzarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de activităţi de spionaj. Potrivit Guvernului Cehiei, diplomaţii ruşi expulzaţi colaborau cu Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU). Autorităţile de la Praga suspectează că Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU) a fost implicat în exploziile produse în anul 2014 la două depozite de muniţie din localitatea Vrbětice, un incident soldat cu doi morţi.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că susţine Cehia, stat membru NATO. "Decizia Cehiei intervine pe fondul unui comportament periculos al Rusiei. Exprimăm solidaritate cu apropiaţii victimelor exploziei din Vrbětice. Cei responsabili trebuie aduşi în faţa justiţiei", a declarat duminică un oficial din cadrul NATO.

În replică, Administraţia Vladimir Putin a anunţat expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.