Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Director ASSMB, după descinderile DNA: Corupţia din sistemul de sănătate este o crimă împotriva umanităţii. Din tăcere se pot naşte tragedii

ASSMB
ASSMB

Director ASSMB, după descinderile DNA: Corupţia din sistemul de sănătate este o crimă împotriva umanităţii. Din tăcere se pot naşte tragedii

Directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Gabriela Sivache, a afirmat, luni după-amiază, că actele de corupţie din sistemul sanitar nu doar duc la pierderea de bani şi de încredere din parte pacienţilor, ci pot duce la pierderea de vieţi. ”Din tăcere se pot naşte tragedii”, a afirmat Sivache, potrivit news.ro.

Oana Gabriela Sivache a făcut, luni după-amiază, o declaraţie de presă la sediul instituţiei, după percheziţiile DNA la sediul ASSMB.

”Corupţia din sistemul de sănătate nu este doar o colecţie de păcate administrative cunoscute, dar tolerate tacit. Este o crimă împotriva umanităţii”, a afirmat Oana Gabriela Sivache.

Aceasta s-a referit la zicala ”a furat, dar a şi făcut”. Potrivit acesteia, în sistemul sanitar acest lcuru se traduce în lucrări efectuate superficial, risipind bani publici pe materiale de calitate îndoielnică, în echipamente medicale supraevaluate.

”Fiecare act de corupţie din acest sistem nu doar erodează încrederea pacienţilor ci pune în pericol vieţi. Când un spital ia foc, când aparatura medicală cumpărată cu preţuri supraevaluate nu este folosită sau se strică rapid, tragedia nu este doar financiară, este umană”, a mai afirmat directorul ASSMB.

Potrivit acesteia, ”într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijiri medicale, iar uneori se pierd vieţi”.

”Să ignorăm existenţa corupţiei e ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze. Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de nevoia de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au noi, o trădare a vieţii”, a mai afirmat Sivache.

Aceasta susţine că ”din tăcere se pot naşte tragedii”.

”Lupta împotriva corupţiei nu este doar o responsabilitate legală, ci şi obligaţie morală pentru a proteja cel mai de preţ bun al nostru sănătatea publică”, a mai declarat ea.

Sivache a precizat că ”nu este suficient să avem legi şi reguli, trebuie să ne asigurăm că se respectă”.

”Trebuie să existe un sistem de raportare a corupţiei, aşa cum trebuie să existe consecinţe severe pentru cei găsiţi vinovaţi. Management-ul instituţiilor care conduc sistemul de sănătate are nu doar sarcina, ci şi datoria de a fi un scut împotriva acestui tip de degradare etică şi morală. Liderii din sănătate trebuie să fie modele de integritate, să pună pacientul în centrul deciziilor. Trebuie să se asigure, nu doar că sistemul medical funcţionează, ci că funcţionează corect pentru fiecare pacient în fiecare zi. Misiunea mea şi a colegilor mei este aceea de a oferi specialiştilor instrumentele necesare pentru a salva vieţi”, a adăugat directorul ASSMB.

Aceasta afirmă că nu ocupă funcţia de director pentru a avea fani, ci pentru a-şi face trecba pentru pacienţi.

”Nu am venit la ASSMB să-mi fac fani, sunt aici pentru oameni, nu să fur de la gura pacienţilor, şi aşa chinuiţi de boli. Suntem aici să dezvoltăm un mediu definit de profesionalism, integritate şi compasiune. Toţi cei care nu înţeleg această misiune, sfidând legislaţia şi implicit siguranţa pacienţilor, trebuie să răspundă pentru faptele lor”, a mai declarat Sivache.

”Corupţia ucide nu este doar un slogan născut dintr-o mare tragedie colectivă, un slogan care a ajuns să fie utilizat uneori sarcastic. Este o realitate crudă. Câte vieţi s-au stins în umbră şi tăcere, consecinţa unor acte de corupţie despre care am spus apoi, revoltaţi că toţi ştiau, a mai spus ea.

Sivache s-a referit şi la ancheta DNA: ”Astăzi la ASSMB Justiţia şi instituţiile abilitate derulează o anchetă şi suntem la dispoziţia lor pentru tot ce ceea ce este necesar”.

Ea a mulţumit colegilor din ASSMB şi angajaţilor din spitalele din subordine care îşi fac treaba.

”Mulţumesc instituţiilor statului care luptă împotriva corupţiei”, a mai afirmat Sivache.

Mai multe percheziţii au avut loc luni în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la o instituţie publică, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică şi cu numirea unor persoane în funcţii de conducere la spitale din Capitală.

Instituţia este Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), iar fostul ministru USR al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că cea care a sesizat instituţiile abilitate ”în acest dosar uriaş cu ramificaţii numeroase”, este directorul general Oana Sivache.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.