Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul de creaţie al casei Balenciaga promite să-şi schimbe abordarea 'provocatoare'

News.ro
Balenciaga

Demna, directorul de creaţie al casei Balenciaga, a promis, într-un interviu acordat Vogue, că îşi va schimba abordarea „provocatoare” după o controversă stârnită de o campanie în care apăreau copii şi accesorii cu conotaţii sexuale, scrie AFP.

„Am văzut multe drame în viaţa mea, dar asta a fost deosebit de dificil de trăit, o greşeală din care să înveţi”, a spus designerul georgian, care a fugit de război în copilărie, în acest lung interviu exclusiv.

El a lăsat să se înţeleagă că următoarea sa prezentare, programată pentru 5 martie, va fi o abatere de la cele anterioare ale Balenciaga.

„Vreau să-mi schimb abordarea, în felul în care îmi fac colecţiile, dar şi în modul în care le prezint”, a spus el, adăugând că următoarea defilare se va desfăşura într-un „cadru ales în mod deliberat simplu pentru a permite tuturor să se concentreze asupra colecţiei". "Mă întorc la esenţial: colecţia, sunetul, lumina", a insistat el.

„Defilarea va fi o oportunitate mai degrabă de a prezenta colecţia, decât de a crea un eveniment. Mi-am dat seama că această abordare poate interfera cu atenţia acordată muncii mele reale”, a continuat el.

Kanye West a fost cel care a deschis ultima prezentare de modă a Balenciaga, în noroi, în toamnă. Casa a fost nevoită să rupă legăturile cu rapperul în octombrie, după derapajele sale antisemite, informează News.ro.

Dar o campanie de publicitate din noiembrie a fost cea care a provocat controversa. În unele imagini, retrase rapid, se vedea un copil stând pe o canapea sau pe un pat ţinând o geantă în formă de ursuleţ de pluş ca o cuvertură, legat cu curele negre inspirate din BDSM, o practică sexuală sadomasochistă.

Internauţii au mai remarcat că într-o altă fotografie, o geantă rezultată dintr-o colaborare cu Adidas a fost amplasată într-un birou, pe documente în care sunt tipărite fragmente dintr-o decizie a Curţii Supreme Americane privind pornografia infantilă.

„A fost un set de coincidenţe neglijente şi nefericite, dar nu intenţionate”, a comentat Demna.

„Caracterul provocator al operei mele cred că a fost adesea interpretat greşit (...) De asemenea, nu mai doresc să folosesc acest termen pentru a mă referi la creaţiile mele”, a conchis el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.