Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul sportiv al Stelei, audiat la DNA

breaking news

Mihai Stoica s-a prezentat, marți, la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul cărţilor scrise în închisoare. El nu a dorit să dea declaraţii jurnaliștilor.

Procurorii DNA doresc să afle modul în care au fost scrise cărțile de foștii detinuți, existând suspiciuni ca aceștia ar fi plagiat sau ar fi primit ajutor din exterior în momentul redactării "operelor științifice".

DNA s-a autosesizat la începutul acestui an, după ce s-a înregistrat un număr record de deținuți care au scris cărți în penitenciare. În acest dosar au mai fost audiați Gigi Becali și George Copos.

Audierile sunt deocamdată la început și nu s-a început urmărirea penală față de vreo persoană.

Mihai Stoica a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul Transferurilor.

Directorul sportiv al Stelei a stat în puşcărie 640 de zile şi a câştigat în plus 214 zile, prin muncă şi cărţile scrise. Pentru cele patru lucrări ştiinţifice, Mihai Stoica a primit 120 de zile de libertate, iar Judecătoria Sectorului 4 a admis eliberarea condiţionată la începutul lunii ianuarie.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.