Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a primit Medalia de Onoare 'Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România'

eduard hellvig

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a primit Medalia de Onoare “Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”, cea mai înaltă distincţie acordată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, ca apreciere pentru ”contribuţia majoră avută la protejarea comunităţilor evreieşti din România, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului şi a negaţionismului Holocaustului, pentru respectul şi aprecierea arătate faţă de tradiţiile şi cultura evreilor din România, precum şi pentru măsurile fundamentale implementate în vederea asumării trecutului şi a recunoaşterii crimelor regimurilor totalitare”, conform news.ro.

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Silviu Vexler, i-a conferit, joi, lui Eduard Raul Hellvig, directorul Serviciului Român de Informaţii, Medalia de Onoare “Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”. Distincţia a fost acordată “în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia majoră avută la protejarea comunităţilor evreieşti din România, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului şi a negaţionismului Holocaustului,  pentru respectul şi aprecierea arătate faţă de tradiţiile şi cultura evreilor din România, precum şi pentru măsurile fundamentale implementate în vederea asumării trecutului şi a recunoaşterii crimelor regimurilor totalitare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Federaţiei.

“Pe măsură ce nivelul dialogului din jurul nostru s-a degradat, am învăţat că o societate civilizată, bazată pe democraţie, nu îşi poate permite compromisuri cu cei care sunt împotriva unor noţiuni fundamentale. O poziţie ambiguă, indecisă, în locul unui răspuns concret nu face decât să le ofere o putere suplimentară. Tentativele de rescriere ale istoriei nu dispar atât de simplu”, a arătat preşedintele FCER.

Potrivit acestuia, ”demnitatea şi curajul sunt în continuare noţiuni pe care trebuie să le înţelegem”.

”Cele mai importante resurse aflate la dispoziţia întregii societăţi sunt omul şi mintea sa. (…) Ne-am obişnuit atât de mult cu liniştea şi normalitatea, încât uităm, adeseori, de efortul şi sacrificiile necesare pentru a le păstra. Serviciul Român de Informaţii a avut şi are un rol fundamental aici. Această siguranţă, această certitudine, a asigurat de fiecare dată continuitatea vieţii evreieşti din ţara noastră. Una din calităţile extraordinare ale poporului evreu este că a ştiut mereu să îşi exprime recunoştinţa. În numele tuturor Comunităţilor Evreieşti din România, îi mulţumesc domnului director Hellvig şi întregii echipe din cadrul Serviciului Român de Informaţii pentru deschidere şi înţelegere. Atât pentru protecţia pe care o asigură în permanenţă, dar mai ales pentru respectul acordat vieţii evreieşti şi în mod special pentru prietenia de lungă durată. Privesc cu speranţă având o convingere de nestrămutat în viitorul vieţii evreieşti şi în România”, a adăugat el.

La rândul său, Eduard Hellvig a afirmat că acordarea Medaliei de Onoare “Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România” îi oferă ocazia de a celebra ”mai mult decât o contribuţie personală”.

”Este, de fapt, vorba despre o atitudine instituţională deschisă şi respectuoasă faţă de o comunitate istorică a naţiunii noastre. Este adevărat, port în suflet calde sentimente prieteneşti faţă de marii reprezentanţi ai acestei comunităţi în România. Din păcate, istoria la zi ne arată că tragedia Holocaustului nu a produs toate învăţămintele necesare pentru toată lumea. (…) Realizăm că eforturile de aducere aminte şi educaţie trebuie să continue, astfel încât lecţiile istoriei să devină comori de cunoaştere pentru cei tineri, dar şi pentru cei mai puţin tineri. (…) Totalitarismul nu are un portret clar trasat. El îmbracă multe forme şi poate fi disimulat într-o sumedenie de acţiuni politice cu un debut aparent legitim. Declinările totalitarismului trebuie identificate din timp şi arătate în lumina corectă prin dezbatere academică, educaţie şi cultivarea a ceea ce noi numim “binele comun”, a declarat Hellvig.

El a subliniat că instituţia pe care o conduce ”a înţeles demult lecţiile totalitarismului, incluzând forma lui cea mai violentă din istorie, şi anume Holocaustul”.

”Pentru noi, lucrurile sunt clare, concluziile au fost extrase cu maturitate şi empatie. (…) Cooperarea cu Federaţia, cu ambasada statului Israel, cu autorităţile din România şi Israel se află la un nivel pe care, din poziţia mea de director al celui mai important serviciu de informaţii din România, îl pot considera, fără modestie, cel mai bun din ultimii 30 de ani. (…) Doresc să folosesc acest prilej pentru a transmite salutul meu cordial întregii comunităţi evreieşti din România, împliniri şi multă sănătate. Vă mulţumesc pentru echilibru şi pentru grija faţă de semenii dumneavoastră, indiferent de naţionalitatea pe care aceştia o au. Eu voi rămâne un prieten al tuturor membrilor comunităţii, al tutror românilor şi al tuturor oamenilor care păstrează în suflet valorile umanităţii şi ale libertăţii”, a mai arătat Hellvig.

Ceremonia de înmânare a distincţiei a avut loc la Templul Unirea Sfântă din Bucureşti, în cadrul reuniunii Adunării Generale a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Medalia de Onoare “Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România” este cea mai înaltă distincţie conferită de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.