Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, spune că naţionala de tineret va evolua într-o grupă 'foarte grea' la Campionatul European din 2019

Click
Mihai Stoichiță

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a declarat, vineri seară, că naţionala de tineret va evolua într-o grupă grea la Campionatul European din 2019, subliniind că varianta mai bună ar fi fost grupa B, cu Germania, Danemarca şi Austria, informează News.ro.

"E o grupă foarte grea, mi-aş fi dorit altceva, grupa cu Germania, Danemarca, Austria era varianta cea mai bună. Trebuie să jucăm, să avem curaj, să nu ne gândim că jucăm la seniori, ci la alte grupe de vârste. Poate ne ajută la echipa naţională mare ca aceşti copii să aibă tupeu. Nu ai nimic de pierdut la acest turneu, doar de câştigat. Eu sper să nu spunem că am câştigat experienţă, ci o poziţie superioară", a declarat Stoichiţă la Digisport.

Reprezentativa under 21 a României va evolua în grupă cu Anglia, Franţa şi Croaţia, la Campionatul European din 2019, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Bologna.

Componenţa grupelor este următoarea:

Grupa A: Italia, Spania, Polonia, Belgia

Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria

Grupa C: Anglia, Franţa, România, Croaţia

Tragerea la sorţi a fost efectuată de Andrea Pirlo, ambasadorul turneului din 2019.

FRF a fost reprezentată la evenimentul de la Bologna de preşedintele Răzvan Burleanu, tehnicianul Mirel Rădoi şi Vlad Munteanu, manager operaţional al loturilor de juniori.

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din Italia şi în San Marino. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Naţionala de tineret a obţinut luna trecută prima calificare după mai bine de 20 de ani la un turneu final al Campionatului European Under 21. România a mai participat o dată la CE Under 21, în 1998, când a organizat turneul final şi a ocupat locul 8, ultimul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.