Parlamentul European a condamnat miercuri aşa-numitele ''zone libere de LGBTI'' create în Polonia prin rezoluţii ale autorităţilor locale din această ţară, transmite agenţia DPA potrivit Agerpres
''Parlamentul European solicită autorităţilor poloneze să condamne aceste acte şi să anuleze toate rezoluţiile care atacă drepturile LGBTI'', se arată într-o declaraţie a Parlamentului European, care a adoptat la rândul său o rezoluţie prin care cere anularea deciziilor privind crearea acelor zone libere de membri ai comunităţii LGBTI în Polonia.
Rezoluţii privind astfel de ''zone libere de LGBTI'' au fost adoptate de peste 80 de administraţii locale poloneze, precizează declaraţia Parlamentului European, adăugând că prin respectivele rezoluţii ''guvernele locale sunt îndemnate să se abţină de la orice acţiune de încurajare a toleranţei faţă de persoanele LGBTI şi să evite acordarea de asistenţă financiară ONG-urilor care militează pentru promovarea egalităţii de drepturi''.
Comisarul polonez pentru drepturile omului, Adam Bodnar, a înaintat luna aceasta plângeri în justiţie împotrivă creării acelor zone.
În rezoluţia sa, Parlamentul European se arată îngrijorat şi de ''atacurile'' împotriva comunităţii LGBTI din partea unor oficiali din unele state membre ale UE, precum şi din partea unor guverne naţionale sau administraţii locale.A
Discriminare în Polonia - Parlamentul European condamnă crearea zonelor libere de LGBTI
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.325
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
1.325

14
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
14

2.168
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.168

2.137
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.137

99
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
99

36
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
36

50
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
50

4.553
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.553

41
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
41

125
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
125

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.548
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.548

776
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
776
















Comentează