Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Discuții pe tema combaterii antisemitismului puratate de Viorica Dăncilă la întâlnirea cu vicepreşedinte executiv al B'nai B'rith International

Inquam Photos/ Octav Ganea
Viorica Dancila

Rolul activ asumat de România în combaterea fenomenului antisemitismului a constituit una dintre temele discuţiei avute la Washington de prim-ministrul Viorica Dăncilă cu Daniel S. Mariaschin, director executiv şi vicepreşedinte executiv al B'nai B'rith International.

Premierul român a participat la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC).

Citește și: Surpriză de proporții pe lista PSD pentru europarlamentare! Vedeta care i-a luat fața soțului Olguței Vasilescu, Claudiu Manda .

Cei doi oficiali au avut o primă întrevedere luna trecută la Bruxelles, în marja conferinţei "Lupta împotriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protecţie a comunităţilor evreieşti din Europa - de la politici la acţiuni", eveniment la nivel înalt organizat de Preşedinţia română a Consiliului UE, a informat un comunicat al Guvernului.

În cadrul întrevederii din capitala SUA, au fost aprofundate aspecte privind rolul activ asumat de România în combaterea fenomenului antisemitismului la nivel internaţional, prin dezvoltarea unor instrumente eficiente de descurajare a discriminării, discursului care incită la ură, a actelor de agresiune cu motivaţie antisemită. De asemenea, cei doi oficiali au subliniat importanţa măsurilor de educare şi sensibilizare a tinerei generaţii, a precizat sursa citată.

Citește și: Rareș Bogdan o umilește pe Viorica Dăncilă! Reacție devastatoare în scandalul momentului

Dăncilă şi Mariaschin au discutat şi despre relaţiile româno-americane şi importanţa aprofundării Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Daniel S. Mariaschin a adus în discuţie şi contribuţia evreilor originari din România la consolidarea relaţiilor dintre ţara noastră şi Statul Israel, dar şi dintre România şi SUA.

Citește și: Se mută Elena Udrea în Costa Rica? Mutare neașteptată făcută de logodnicul său

Directorul executiv al B'nai B'rith International a salutat prezenta prim-ministrului României la Conferinţa AIPAC şi a lăudat intenţia Guvernului de la Bucureşti de a deschide Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi a Holocaustului din România, cu sprijinul Israelului şi al Institutului Yad Vashem, exprimându-şi susţinerea faţă de acest proiect. Totodată, a apreciat constituirea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel şi rezultatele obţinute de aceasta, a menţionat sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.