Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Discurs virulent al lui Viktor Orban, preluat de presa rusă: 'Europa pluteşte în derivă în războiul din Ucraina. A început cu căști, acum trimite tancuri'

Al-Jazeera
Viktor Orban

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că Europa este "indirect, în război cu Rusia", în condiţiile în care mai multe ţări europene se angajează să trimită tancuri de luptă pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva invaziei Moscovei, relatează Reuters, conform news.ro.

Viktor Orban a estimat că războiul ar putea dura ani de zile. "Europa pluteşte în derivă în război chiar în aceste minute, face un act periculos de echilibristică", le-a spus el susţinătorilor sâmbătă, într-un discurs de tip starea naţiunii.

"De fapt, de fapt, ei sunt deja indirect în război cu Rusia", a adăugat acesta.

"A început cu căştile, acum suntem la trimiterea de tancuri, avioanele de luptă sunt pe ordinea de zi, iar în curând vom auzi despre aşa-numitele trupe de menţinere a păcii", a spus Viktor Orban.

El are un discurs anti-război spunând că a fi membră NATO este "vital" pentru Ungaria, dar guvernul său nu va trimite arme în Ucraina şi nici nu va rupe relaţiile economice cu Moscova.

El a criticat din nou sancţiunile UE, pentru că au afectat economia ungară. Ungaria, ţară fără ieşire la mare, este puternic dependentă de importurile de gaze naturale şi ţiţei din Rusia, iar gigantul energetic rus Rosatom construieşte o centrală nucleară în ţară în baza unui contract din 2014.

Conflictul ar fi putut evolua altfel?

Orban a declarat însă că poziţia Poloniei şi a statelor baltice cu privire la război poate fi de înţeles, iar Ungaria este interesată, la rândul ei, să aibă un stat-tampon până la graniţa cu Rusia. Însă conflictul, crede el, ar fi putut evolua altfel, dacă Rusiei i s-ar fi dat o garanţie că Ucraina nu va fi admisă în NATO.

"În urmă cu un an, Occidentul a decis altfel. Când Rusia a lansat un atac, Occidentul nu a izolat conflictul, ci l-a ridicat la nivel european. Ar fi putut să-l trateze ca pe un război regional local sau ca pe un conflict militar între două naţiuni slave, aşa cum a sugerat Ungaria", a afirmat Orban. "Ceea ce s-a întâmplat este un alt argument împotriva super-statului de la Bruxelles şi în favoarea unor state naţionale puternice", a adăugat el, reiterându-şi poziţiile naţionaliste şi readucând în atenţie conflictul pe care îl are de mulţi ani cu Bruxelles-ul.

Preluat de ruși

Discursul de sâmbătă al lui Viktor Orban a fost urmărit şi preluat imediat de presa oficială de la Moscova, care s-a grăbit să scoată în evidenţă acele pasaje care servesc propagandei oficiale.

Astfel, agenţia de presă a statului rus, TASS, a păstrat pe prima pagină ştiri cu titlul: „Orban este încredinţat că Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru Europa” sau „Orban nu exclude posibilitatea ca UE să trimită în Ucraina trupe de menţinere a păcii”, „Orban spune că Ungaria îşi va menţine legăturile economice cu Rusia”, „Orban spune că Ungaria nu este de acord cu abordarea UE a conflictului” etc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.