Comisia Europeană contestă ferm faptul că Directiva UE privind gazele naturale ar fi încălcat vreo dispoziţie din Tratatul privind Carta Energiei, aşa cum susţine societatea Nord Stream 2 AG în cauza de arbitraj în materie de investiţii Nord Stream 2 împotriva UE. În plus, Uniunea Europeană, reprezentată de Comisie în acest litigiu, se opune competenţei instanţei de arbitraj din diferite motive, conform Agerpres.
Aceste precizări sunt conţinute într-un răspuns scris în numele Comisiei Europene, la 5 ianuarie, la o solicitare formulată în octombrie 2021 de mai mulţi eurodeputaţi în legătură cu litigiul iniţiat de Nord Stream 2 AG împotriva UE, în special privind valoarea despăgubirilor solicitate de Nord Stream 2, care vorbeşte de o pierdere potenţială de peste 8 miliarde de euro, a anunţat joi eurodeputatul Eugen Tomac, unul dintre iniţiatorii solicitării.
Directiva UE privind gazele naturale (2019/692) a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare de Parlament în aprilie 2019. Documentul a clarificat faptul că Directiva 2009/73/CE2 privind privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale se aplică conductelor de import, cum ar fi Nord Stream 2.
Nord Stream 2 AG susţine că, prin adoptarea Directivei din 2019, UE a încălcat mai multe dispoziţii ale Tratatului privind Carta Energiei şi, la 26 septembrie 2019, a iniţiat proceduri de arbitraj împotriva Uniunii Europene în temeiul articolului 26 alineatul (4) litera (b) din respectivul tratatul, contestând aplicarea Directivei 2019/692 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019.
Potrivit răspunsului Comisiei Europene, instanţa de arbitraj a decis să evalueze dacă litigiul reclamat de Nord Stream 2 este sau nu este pe fond. Din acest motiv reclamantul nu a cuantificat încă despăgubirile pe care le-ar putea solicita. Toate documentele-cheie transmise în cadrul procedurilor de arbitraj sunt puse la dispoziţia publicului pe site-ul Curţii Permanente de Arbitraj, se mai precizează în răspuns.
Societatea Nord Stream 2 AG, deţinută integral de Gazprom, este responsabilă de planificarea, construcţia şi exploatarea conductei Nord Stream 2, ce are drept obiectiv dublarea cantităţii de gaz natural livrat din Rusia către Germania.
''Pe fondul tensiunilor tot mai ameninţătoare venite dinspre Rusia, consider că UE trebuie să dea dovadă de multă fermitate în dosarul Nord Stream 2 şi să nu cedeze acestor presiuni venite de la Moscova'', declară eurodeputatul Eugen Tomac.
Dispută între UE și Gazprom privind gazele naturale. Directiva ar fi încălcat vreo dispoziţie din Tratatul privind Carta Energiei
Explorează subiectul
Articole Similare

1.398
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.398

105
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
105

7.336
Alertă! Virus android invincibil: Preia controlul total al telefonului și nu poate fi dezinstalat. Gândește singur și îți golește conturile
7.336

65
Preţul petrolului Brent a urcat cu 10% duminică, pe fondul conflictului cu Iranul. Ce spun analiştii
65

47
ANAF a efectuat aproape 34.000 de controale fiscale în 2025, cu 7,2% mai mult decât în 2024
47

4.319
Criza din Orientul Mijlociu riscă să provoace cea mai gravă perturbare a pieței de gaze de la invazia rusească în Ucraina
4.319

84
Salariul mediu anual în Bulgaria a crescut cu 12% în 2025
84

179
Încă două zboruri de pe Aeroportul Otopeni au fost anulate
179

7.855
Șoc pentru România: Prețul carburantului va bubui și urcă la 10 lei pe litru, iar asta va fi pe termen lung (Asociația Energia Inteligentă)
7.855

50
Debitul maxim al Dunării, peste mediile multianuale în martie, aprilie şi mai (prognoză)
50

4.428
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
4.428

3.009
Airbnb-ul cu bulina roșie, o rușine națională
3.009

117
Report uriaș la Joker și Loto 6/49: Peste 54 de milioane de lei în joc la tragerea din 1 martie
117

















Comentează