Divizia A la volei feminin pornește cu doar 11 echipe! FR Volei a fost nevoită să refacă tragerea la sorți

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 10-07-2025 17:20

Actualizat: 10-07-2025 20:20

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Sezonul 2025-2026 al Diviziei A la volei feminin se va derula cu doar 11 echipe. FR Volei a reluat tragerea la sorţi, conform News.ro.

”După retragerea formaţiilor CSM Târgovişte şi CTF Mihai I Bucureşti, şi revenirea formaţiei Universitaţii Cluj-Napoca pe prima scenă, s-a decis o nouă tragere la sorţi a ţintarului campionatului feminin. Pentru că au rămas doar 11 formaţii, în fiecare etapă una dintre echipe va sta”, este anunţul de joi al FR Volei.

Sezonul 2025-2026 va debuta în luna octombrie, iar programul primei etape este următorul: ”U” Cluj - CSU Medicina Tg. Mureş, CSM Bucureşti - CSO Voluntari, Corona Braşov - CSM Lugoj, CSM Constanţa - Dinamo Bucureşti şi Volei Alba Blaj - Rapid Bucureşti. FC Argeş va sta.

În 2025, titlul a fost câştigat de Volei Alba Blaj, după finala cu CSO Voluntari, iar medaliile de bronz au revenit echipei Dinamo Bucureşti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri