DJ -ul Tommy Cash a fost INTERZIS, după ce a pus manele la Electric Castle - VIDEO

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-07-2019

Actualizat: 21-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: electriccastle.ro

DJ-ul estonian Tommy Cash a adus, vineri seară, pe scena de la Electric Castle, maneaua "Așa trec zilele mele", a lui Adrian Minune, iar oficialii manifestării au anunţat ulterior că aceasta a fost ultima reprezentaţie a artistului în festival, potrivit Mediafax.

"Mulţumim, Tommy Cash! Pentru ultima ta reprezentaţie la Electric Castle", se arată într-un mesaj publicat pe contul festivalului de pe reţeaua de socializare online Facebook.

Acesta este al doilea festival dedicat muzicii electronice, de la începutul lunii iulie şi până în prezent, la care maneaua lui Adi Minune devine "vedetă".

Citește și: Superstiții de Sfântul Ilie: tradițiile și obiceiurile din popor

DJ-ul suedez Salvatore Ganacci a încântat publicul festivalului Neversea, de la malul Mării Negre, când a introdus în recitalul său o secvență dintr-o manea a lui Adrian Minune, "Așa sunt zilele mele". Luat prin surprindere, publicul a reacționat prin urale, mulți dintre cei prezenți începând să cânte versurile melodiei.

Tomas Tammemets, cunoscut sub numele de scenă Tommy Cash, este un rapper şi artist conceptual estonian, foarte cunoscut mai ales pe scena dance din zona ţărilor baltice.

Cea de-a șaptea ediție a Electric Castle a început miercuri, la castelul Banffy din Bonţida, iar capetele de afiș ale ediției din 2019 sunt Florence + The Machine, Limp Bizkit, Nils Frahm şi Thirty Seconds To Mars, printre alţii. Festivalul se va încheia duminică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri