DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DNA, anunț OFICIAL - Nicușor Constantinescu, suspect într-un nou dosar al DNA

Nicuşor Constantinescu

DNA anunță că Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu într-un nou dosar.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față o persoană, la data faptelor președinte al unei autorități din administrația publică locală, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitatea menționată, suspectul și-a îndeplinit, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, respectiv a dispus, cu încălcarea normelor în materia finanțelor publice, efectuarea, de către Regia Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, a unor lucrări asupra unor obiective care nu erau administrate de către instituția pe care o conducea, unul dintre aceste obiective aparținând unei persoane juridice de interes privat, iar altul aparținând unei regii autonome de stat (Romsilva).

Ca urmare a acestor demersuri s-au achitat, în mod nelegal, cu bani din bugetul Consiliului Județean Constanța, lucrări în valoare de 1.792.370,19 lei la un obiectiv privat, respectiv de 3.778.451,09 lei la un obiectiv aparținând unei regii autonome", transmite DNA..

De asemenea, procurorii au pus in miscare actiunea penala intr-un alt dosar, deschis in 2017.

"În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:


1. În perioada 2011 – 2013, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitățile de președinte al Consiliului Județean Constanța și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul că a achitat în mod nelegal, către Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța, suma totală de 40.780.316 lei.
Această sumă de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare și reabilitare a unor drumuri județene și de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată de suspect, în următoarele împrejurări:
- fără a exista vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege - în absența documentelor justificative legal întocmite, din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor,
- fără ca lucrările să fie recepționate de către Consiliul Județean Constanța (întrucât acestea nu îndeplineau cerințele de calitate – într-unul dintre cazuri drumul era deteriorat în proporție de 100%.

2. În cursul anului 2013, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a încălcat prevederile legale în legătură cu adoptarea și punerea în aplicare a H.C.J. nr.313/2013 (privind alocarea unei sume de bani R.A.J.D.P. Constanta în vederea ducerii la îndeplinire a Programului cu obiectivele si lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2013 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța).
În concret, prin hotărârea respectivă, suspectul a acordat R.A.J.D.P. Constanța, cu titlu de subvenții, importante sume de bani, deși potrivit prevederilor legale, regiile autonome puteau primi subvenții doar în cazul în care înregistrau pierderi și doar pentru acoperirea deficitelor respective.
Acest lucru nu era valabil și pentru R.A.J.D.P. Constanța care, în exercițiul financiar anterior, înregistrase profit.

3. În perioada decembrie 2009 – noiembrie 2010, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, și-a îndeplinit cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate „agreată” suma de 401.700 lei.
Acești bani au fost achitați societății respective în condițiile în care serviciile de publicitate au fost achiziționate cu încălcarea normelor în materia achizițiilor publice și finanțelor publice", informeaza DNA.

Citeste si ALERTĂ Tudorel Toader a DECIS - Procurorul Mădălina Scarlat, propunerea pentru șefia secției judiciare penale din DNA

Nicusor Constantinescu a anunțat pe pagina sa de Facebook că este „suspect și inculpat” în alte două dosare instrumentate de DNA.

„Sunt chemat de același procuror la DNA Constanța în calitate de suspect și inculpat în alte două dosare penale! Aștept presa care este interesată de aceste noi abuzuri!”, este mesajul postat de Nicușor Constantinescu.

Ulterior, la ieșirea de la DNA, el a declarat că ar fi vorba despre dosarul „Tel Drum” și că ar fi fost șantajat să facă un denunț împotriva lui Liviu Dragnea.

„Este dosarul în care este vizată firma Tel Drum a domnului Dragnea. Este șantaj pentru a face denunț împotriva domnului Dragnea, cel care deranjează poporul român”, a spus el, înainte de a fi urcat înapoi în dubă pentru a fi transportat la Penitenciar.

În prezent, Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă unde execută, din 2016, o condamnare la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Centrului Militar Zonal. De asemenea, în luna februarie a acestui an el a primit o a doua condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.