Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA, anunţ de ULTIMĂ ORĂ: Avocat reţinut pentru trafic de influenţă

Sigla DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 ianuarie 2020, a unui inculpat, avocat în Baroul Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, prevalându-se de o presupusă influență pe care ar fi avut-o asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Pitești care soluționau apelul în dosarul penal în care era judecat cumpărătorul de influență, în cadrul discuțiilor purtate, a pretins în mod direct acestuia suma de 2.000 euro, promițându-i că îi va determina pe membrii completului de judecată să pronunțe o soluție favorabilă, de condamnare cu suspendare, iar apoi, în ziua de 01.10.2019, în jurul orelor 19:00, a primit de la cumpărătorul de influență suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior.

La data de 22 ianuarie 2020, inculpatul a fost prezentat Curții de Apel Pitești cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de instanța de judecată, dispunându-se măsura preventivă a arestului la domiciliu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.