DNA, anunţ de ultimă oră despre Petre Tobă

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-09-2016

Actualizat: 09-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Luând cunoștință de răspunsul Președintelui României la cererea transmisă de D.N.A. (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de TOBĂ PETRE, la data faptei ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului.

Vezi şi: Fostul ministru de Interne, Petre Tobă, audiat la DNA/ UPDATE

În ordonanța efectuare a urmăririi penale față de suspect se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 1 aprilie 2016, suspectul Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, printr-o adresă scrisă, a refuzat, cu încălcarea legii, declanșarea procedurii de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosarul nr. 20/P/2016, al Direcției Naționale Anticorupție, în scopul excluderii unor probe utile dovedirii acuzațiilor în dosarul respectiv.

În prezenta cauză penală, suspectul Tobă Petre este cercetat alături de alte 24 de persoane - șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Vezi şi: Deutsche Welle, analiză de coșmar pentru binomul SRI-DNA

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri