DNA cere arestarea lui Nicușor Constantinescu

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 17-06-2014

Actualizat: 17-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii cer inlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventiva pe motiv ca baronul PSD de Constanta nu a respecatt termenii si nu a revenit din SUA la termenul stabili.


Avocatii social-democratului sustin ca acesta se afla internat intr-o clinica din SUA.


Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, susţine, într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului său, că DNA îl acuză că s-ar sustrage urmăririi penale şi că a cerut arestarea sa preventivă, deşi el a fost operat şi se află într-un spital din SUA.


Într-un comunicat, preşedintele CJ Constanţa, Nicușor Constantinescu, aminteşte că este internat în SUA, din luna aprilie, pentru tratarea cancerului de prostată de care suferă şi că, până în prezent, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, urmând să înceapă radioterapia.


"Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este din 9 aprilie 2014 în SUA, pentru tratarea cancerului de prostată, boală incurabilă în România, cu speranţă de supravieţuire mică şi în Europa. Spitalul Universitar John Hopkins din Baltimore - Statul Maryland, USA este instituţia medicală americană unde Nicuşor Constantinescu luptă, alături de echipa medicală, utilizând cele mai noi tehnologii, pentru salvarea vieţii acestuia. Nicuşor Constantinescu a fost operat cu ajutorul robotului Da Vinci, extirpându-i-se total şi radical prostata, glandele seminale, ganglionii şi nodulii din pelvis. Tratamentul ambulatoriu administrat de medicii americani, alternat cu reinternări repetate pentru tratarea efectelor secundare (incontinenţă urinară minim trei luni, spasme ale vezicii urinare, reabilitarea funcţiilor şi organelor afectate) continuă şi astăzi, 17 iunie 2014. Drena montată în pelvis colectează încă lichid zilnic în cantităţi mari, împiedicând începerea radio-terapiei cu acceleratori nucleari, pentru prevenirea extinderii celulelor canceroase” , se arată în comunicatul respectiv.


Potrivit sursei citate, DNA a cerut din nou arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, motivând că acesta s-ar sustrage urmăririi penale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri