DNA face ANUNȚUL ZILEI: Dosarul a fost TRIMIS la Tribunal

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-11-2016

Actualizat: 14-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Marius Gheorghe Giurescu, la data faptei inspector principal de poliţie, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sector 3 Bucureşti, pentru luare de mită în legătură cu împiedicarea sau îngreunarea tragerii la răspundere penală a unor persoane suspectate în dosare privind spargerea unor locuinţe.

În dosar, a fost deferit justiţiei şi Stelian Barbu, la data faptei agent de poliţie.

Citește și: Curvele DNA de pe ‘Black List’

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2014 - începutul anului 2015, cei doi au efectuat cercetări în mai multe dosare privind spargerea unor locuinţe comise pe raza sectorului 3.

"În acest context, inculpaţii Giurescu şi Barbu au solicitat şi primit de la două persoane suspectate de comiterea acestor fapte mai multe sume de bani. Astfel, Stelian Barbu a solicitat de la una dintre persoane suma de 3.000 de euro şi a primit efectiv suma de 2.000 de euro. Pe de altă parte, Marius Giurescu a solicitat de la cealaltă persoană suma de 1.500 de euro din care a primit 700 euro", susţin procurorii.

Citește și: Facebook a anunțat că Mark Zuckerberg a MURIT

DNA precizează că, acţionând în această manieră, inculpaţii au urmărit, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, împiedicarea, îngreunarea ori limitarea tragerii la răspundere penală a celor două persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Citește și: Locul în care studentele primesc burse pentru a rămâne VIRGINE

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri