Ca răspuns la solicitarea din data de 30 octombrie 2014, formulată de Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din cadrul Senatului, procurorul şef al D.N.A - Laura Codruţa Kovesi a transmis, în cursul zilei de 18 noiembrie 2014, către Senat, copii a patru volume conţinând acte de urmărire penală relevante, în ceea ce priveşte faptele pentru care sunt cercetaţi:
ECATERINA ANDRONESCU, în prezent senator, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministru al Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012 şi
PETRU ŞERBAN MIHĂILESCU în prezent senator, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003,
Precizăm că la data de 26 septembrie 2014, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi transmisese procurorului general al P.I.C.C.J, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de cele 2 persoane menţionate care, în perioada în care se presupune că au săvârşit infracţiunile, au îndeplinit funcţia de ministru. Faptele pentru care sunt cercetaţi cei doi sunt următoarele:
ECATERINA ANDRONESCU – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru
PETRU ŞERBAN MIHĂILESCU - instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru. şi care au fost efectuate ulterior formulării cererii de aviz pentru începerea urmăririi penale.
DNA face noi precizări în cazul lui Șerban Mihăilescu și al Ecaterinei Andronescu
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

58
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
58

393
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
393

831
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
831

1.746
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
1.746

1.189
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.189

2.613
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
2.613

920
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
920

2.459
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
2.459

2.967
VIDEO Ministrul Sănătății, acuzații după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: 'Dozele de vaccin depășesc cu mult populația / Campania, un eșec'
2.967

1.356
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.356

2.935
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
2.935

4.068
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
4.068

1.303
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.303
















Comentează