Fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Viorel Dosaru, fostul procuror şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, Liviu Tudose, şi fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas, trimişi în judecată în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă, vor părăsi arestul preventiv, decizia fiind definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a menţinut, marţi, decizia anterioară prin care cei trei erau scoşi din arest şi puşi sub control judiciar.
De asemenea, instanţa supremă a admis contestaţia DNA cu privire la fostul procuror general adjunct al PCA Ploieşti, Aurelian Mihăilă, dispunând menţinerea în continuare a controlului judiciar faţă de acesta.
În acelaşi dosar rămâne sub control judiciar şi deputatul Sebastian Ghiţă.
Procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, pe deputatul Sebastian Ghiţă, alături de foşti şefi din Parchet şi Poliţie.
Sebastian Ghiţă este acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În dosar au fost deferiţi justiţiei: în stare de arest preventiv - Liviu Mihail Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Viorel Dosaru, la data faptelor şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, pentru luare de mită, trafic de influenţă, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, favorizarea făptuitorului; Constantin Ispas, ofiţer de poliţie, pentru trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şi sub control judiciar - Aurelian Constantin Mihăilă, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi cercetare abuzivă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
DNA, înfrângere de etapă: Procurorii şi poliţiştii din dosarul lui Ghiţă scapă de arest
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

799
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
799

1.389
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.389

1.110
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.110

933
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
933

1.017
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.017

246
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
246

1.291
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.291

667
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
667

853
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
853

690
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
690

2.583
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.583

88
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
88

107
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
107

















Comentează