Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA intra puternic în Poliția Rutieră. Patru polițiști reținuți de procurori și alți 2 cercetați în libertate

bucurestifm.ro
mita politist

Patru agenți de poliție din Iași au fost reținuți de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru dare de mită. În cauză au fost reținuți și cei care le-au plătit polițiștilor șpaga. În cauză s-a stabilit că unul dintre inculpați le-ar fi oferit polițiștilor mită de 47 de ori. Alți doi polițiști din Iași sunt cercetați în stare de libertate pentru fapte de corupție.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 22 iunie 2019 – 07 martie 2020, în calitate de polițist la Biroul Rutier Iași, inculpatul Barabaș Nicolae Robert, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau/și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde.

CITEȘTE ȘI: Sănătatea pornește de la somn – Cum te afectează ora la care te culci

În perioada august – octombrie 2019, inculpatul Crenganiș Felix Nelu, agent de poliție la Serviciul permise și înmatriculări Iași, ar fi pretins și primit, prin intermediari de la directorul aceluiași restaurant, produse alimentare și sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, a unor plăcuțe de înmatriculare pentru autoturisme deținute de restaurant, dar și pentru a elibera pe viitor, plăcuțe în condiții similare.

De asemenea, inculpatul Crenganiș Felix Nelu ar fi pretins și primit de la o persoană, în două situații, suma de 350 de euro și bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 lei, promițându-i că va interveni pe lângă examinatori din cadrul Serviciul permise și înmatriculări Iași, astfel încât persoana să promoveze proba practică examenelor de obținere a permisului auto categoria C și ulterior examenele pentru categoria E.

La rândul său, directorul restaurantului, în baza unei înțelegeri tacite existente la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii restaurantului, ar fi oferit și remis cu titlu gratuit, personal și prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 - 09 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 lei mai multor polițiști rutieri din cadrul Poliției Rutiere Iași și unor funcționari din cadrul serviciului permise și înmatriculări vehicule Iași, în scopul protejării conducătorilor auto ai restaurantului la constatarea unor contravenții rutiere comise de aceștia, precum și în scopul favorizării unor persoane din cercul său relațional la obținerea plăcuțelor de înmatriculare.

Totodată, directorul restaurantului ar fi condus autoturisme fără permis de conducere în trei situații, ultimul act fiind săvârșit în cursul zilei de 26 august 2020 când s-ar fi prezentat, la perchezițiile efectuate în cauză, la volanul unui autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Într-o manieră similară, inculpatul Lohan Cristinel Cătălin, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Iași, ar fi pretins și primit produse alimentare pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului (în patru situații), iar Zaborilă Viorel, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Iași ar fi pretins produse alimentare pentru a nu sancționa contravențional o persoană din familia administratorului restaurantului.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 27 august 2020, inculpații BARABAȘ NICOLAE ROBERT, CRENGANIȘ FELIX NELU și cei doi inculpați persoane fizice urmează să fie prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.