Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA refuză să spună dacă anchetează incidentele de la TAROM, invocând ghidul privind relaţia Sistemului Judiciar cu Mass-Media

Sigla DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie refuză să ofere orice informaţii despre motivul chemării la audieri a fostului director Tarom, Mădălina Mezei, în contextul acuzaţiilor lansate de aceasta la adresa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

"În situația în care cele menționate de dvs. în cerere ar face obiectul unei cauze penale, informațiilor solicitate le sunt incidente prevederile art. 28 alin (1) “Comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare reprezentanţilor mass-media poate fi făcută numai după ce există suspect în cauză….” și alin. (5) “Informaţiile privind existenţa unei plângeri sau denunţ pe rolul organelor de urmărire penală referitoare la posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, precum şi datele cuprinse în aceste acte de sesizare nu sunt publice. (….) În cazul sesizării organelor de urmărire penală din oficiu, pot fi emise comunicate în acest sens cu acordul procurorului de caz.” din Ghidul privind Relaţia dintre Sistemul Judiciar din România şi Mass – Media. Prin urmare, nu vă putem furniza nici un fel de informații despre existența sau inexistența unei cauze care să privească aspectele din cererea dvs", precizează DNA, la solicitarea STIRIPESURSE.RO.

Mădălina Mezei, fosta directoare a Tarom, a fost chemată luni la DNA. Mezei a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de un dosar de abuz în serviciu la Ministerul Transporturilor, și că a fost chemată în calitate de martor.

Mădălina Mezei a spus că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale şi a adăugat că îi va face plângere penală. Cuc a răspuns, pe Facebook, că sunt minciuni aruncate pe piață.

Fostul director Tarom a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamentari trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Consiliul de Administrație al Tarom a precizat, într-un comunicat de presă, că în ședința din dată de 15 octombrie, a analizat activitatea directorului general și a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei, că nu a reușit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligațîi care ii reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat și că a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier.

Mădălina Mezei a fost numită la șefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni. Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.