DNA trece la atac. SURSE: Vor urma anchete spectaculoase

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 24-06-2014

Actualizat: 24-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

NU au fost uitați politicienii care cu mic cu mare ajungi pe la DNA pentru a da explicații pentru tot felul de matrapazlâcuri. Surse judiciare susțin că nu va exista formațiune politică nereprezentată în noul lot de anchete și că unele vor fi de răsunet.


Deosebit de interesant este si faptul ca, din cate se pare, unii dintre greii aflati oricum pe buza prapastiei in ceea ce priveste condamnarea la ani grei de puscarie se vor trezi ca sunt prinsi in itele unor anchete paralele, derivate din alte dosare, extrem de mediatizate. O alta categorie a politicienilor care in aceasta vara vor intra in „hora” este formata din cativa lideri care tocmai respirasera usurati, siguri fiind ca au scapat definitiv din „ghearele” DNA. Insa nu doar ca s-au bazat pe niste sperante desarte, dar au mai si tras pe alti colegi politici dupa ei in aceste anchete de coruptie, acestia din urma fiind acum la randul lor suspectati de comiterea infractiunilor de favorizare a infractorului.


In momentul de fata, pe „lista scurta” a DNA se afla o duzina de nume de lideri politici care sunt la un pas de a da socoteala pentru faptele de care sunt suspectati. Dar, dupa cum glumesc amar unii dintre cei vizati, „numai sase sunt norocoase”, caci informatiile din surse apropiate anchetatorilor dau ca sigure retinerile a doar sase nume in urmatoarele doua luni.  Insa aceasta nu inseamna nicidecum ca, dupa „marea extragere a verii”,  cei care nu au fost „nimeriti” ca la „6 din 49” pot rasufla usurati. Pentru ca „potul” cel mare se reporteaza in aceasta toamna, cand urmeaza o „curatenie” generala fara precedent, relatează National.


Iar cum pe lista „tintelor” se afla si numele mai multor fosti si actuali ministri, printre care chiar si doi vicepremieri, mai susțin sursele citate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri