DIICOT-ul bagă frica-n interlopi. Percheziții în Brăila, Galați și Suceava

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 26-10-2015

Actualizat: 26-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

DIICOT-ul a făcut prăpăd în Suceava, Brăila și Galați.

Astăzi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila, au efectuat un număr de 32 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Brăila, Galaţi şi Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că din cu anul 2010, pe raza judeţelor Brăila, Galaţi şi Suceava s-a constituit un grup infracţional organizat, având ca principală preocupare infracţională contrabanda cu produse din tutun, care provin din Ucraina şi Republica Moldova.

Membrii grupului au procurat, transportat, depozitat şi distribuit importante cantităţi de ţigări, obţinând importante beneficii materiale, prejudiciul estimat fiind de peste 500.000 euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila au fost 70 de persoane pentru a fi audiate.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri