DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DNA a început urmărirea penală împotriva senatorului PSD Florian Bodog

Inquam Photos / Octav Ganea
Florian Bodog

Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, actual senator PSD, s-a prezentat marţi la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost începută urmărirea penală pe numele lui pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Bodog, în prezent senator, a fost chemat la DNA după ce plenul Camerei superioare a Parlamentului a aprobat, pe 21 aprilie, solicitarea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele său.

Procurorii DNA au început marți urmărirea penală numele fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, care ar fi acoperit o consilieră absentă să-și ia salariul.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Florian Dorel Bodog, senator în Parlament la data faptelor, având funcția de ministru, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni), anunță DNA.

În ordonanța de urmărire penale se arată că există suspiciunea potrivit căreia, în calitate de ministru al Sănătății, Bodog ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract. Totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul ei o serie de acte.

„Concret, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, suspectul Bodog Florian Dorel (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv. În același context, în perioada februarie - octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecințe juridice”, potrivit comunicatului DNA.

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar, însă procurorii susțin că, ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

„Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, conchid procurorii DNA.

Senatul a acceptat, săptămâna trecută, solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, cu 98 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” și o abținere.

„Nu vă voi cere să votați împotriva solicitării de cercetare a mea, pentru că nu am nimic de ascuns. Întotdeauna am răspuns invitațiilor și nu e prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (...) Nu mi-e frică de Justiție și am încredere în Justiția din România. Ceea ce se întâmplă acum este definiție de caz pentru motivul pentru care în Contituția României este prevăzută iunitatea parlamentarilor. (...) Știu că decizia este una politică, însă cred că Senatul și românii au dreptul să știe. Fiecare ditre noi răspundem în fața lui Dumnezeu, răpundem în fața Justiției și răspudem în fața oamenilor. Imunitatea nu este un privilegiu, ci garanția că un ministru să-și poată exercita în mod liber mandatul”, a spus în plen Florian Bodog.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.