DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Doar cine nu vrea să se vaccineze nu poate să facă acest lucru', declară Valeriu Gheorghiţă

Facebook
Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că în prezent, în România, numai cine nu doreşte să se vaccineze nu poate face acest lucru, precizând că pe măsură ce vor fi mai multe persoane vaccinate, circulaţia virusului în rândul populaţiei va scădea.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri, la Maratonul de vaccinare din Bucureşti, că aceste evenimente şi centrele drive thru permit într-un număr mare accesul oamenilor la vaccinare, scrie News.ro.

El a reamintit că de sâmbătă va fi permisă prezentarea directă în toate centrele de vaccinare pentru imunizare, fără programare.

"Toate aceste elemente de tip maraton de vaccinare şi crearea noilor centre de vaccinare de tip drive thru să permită într-un număr cât mai mare accesul oamenilor la vaccinare. De mâine se permite prezentarea directă în toate centrele de vaccinare din ţară, în limita capacităţii de vaccinare a fiecărui centru. Cred că în momentul de faţă doar cine nu vrea să se vaccineze nu poate să facă acest lucru. Majoritatea centrelor care primesc vaccin de la compania AstraZeneca vor primi de mâine vaccin de la compania Pfizer, în fiecare judeţ a rămas unul sau două centre de vaccinare cu acest tip de vaccin pentru persoane care doresc să se vaccineze cu acest tip de vaccin”, a afirmat Gheorghiţă.

El a precizat că AstraZeneca este un vaccin care îşi păstrează toate beneficiile.

"Este un vaccin care îşi păstrează beneficiile, care depăşesc cu mult riscurile legate de infecţia cu Sars-Cov-2, pe care Agenţia Europeană a Medicamentului le-a infirmat de fiecare dată când Comitetul de Farmacovigilenţă s-a întâlnit. Vedem că în momentul de faţă mai multe ţări europene elimină restricţia, Germania renunţă la acea restricţie de a se utiliza la persoane doar peste 60 de ani”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a menţionat că, pe măsură ce vor fi vaccinate mai multe persoane, va scădea circulaţia virusului în populaţie.

"Cred că în felul acesta toate vaccinurile care în momentul de faţă sunt autorizate pot să fie folosite cu încredere de toată lumea, într-un număr cât mai mare tocmai pentru a putea să atingem într-un timp scurt pragul de imunitate de grup pe care ni-l dorim cu toţii pentru ca la momentul când vom ridica restricţiile să nu avem risc de a reveni iarăşi într-o perioadă dificilă din punct de vedere epidemiologic. Cu cât vom vaccina cât mai multe persoane, cu atât masa populaţională receptivă la boală va scădea, cu atât circulaţia virusului în rândul populaţiei scade, riscul de selectare a tulpinilor virale mutante este mic şi în felul acesta beneficiile vaccinării se menţin atât pentru perioada imediat următoare, cât şi pe termen lung”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.