Doar două ore de acces la telefon pe zi. Orașul care impune restricții de utilizare a smartphone-urilor

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-08-2025 04:01

Actualizat: 23-08-2025 07:01

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Autoritățile dintr-un oraș japonez vor să limiteze utilizarea smartphone-urilor la două ore. Este vorba despre o propunere care ar putea adoptată săptămâna viitoare. Conform proiectului, recomandarea se va aplica în afara timpului de lucru sau de studiu.

Autoritățile orașului Toyoake, din centrul Japoniei, vor să-i convingă pe locuitori să reducă drastic timpul alocat telefoanelor mobile. Inițiatorii demersului își propun „să prevină utilizarea excesivă a dispozitivelor care cauzează probleme de sănătate fizică și mintală (...) inclusiv tulburări de somn”, a transmis primarul Masafumi Koki într-un comunicat publicat vineri și citat de Le Figaro.

Restricții pentru utilizarea telefonului

Propunerea va fi dezbătută săptămâna viitoare și dacă va fi aprobată va produce efecte din luna octombrie. Practic, autoritățile le recomandă locuitorilor să nu folosească telefonul mai mult de două ore în afara timpului de lucru sau de studiu.

content-image

De asemenea, copiilor li se recomandă să nu mai utilizeze telefonul după ora 21.00.

Propunerea a stârnit mari controverse. Primarul a fost nevoit să explice că nu este vorba despre o interdicție, ci doar de o recomandare. Cei care nu respectă recomandarea nu vor fi pedepsiți.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri