Doborârea avionului civil ucrainean Boeing 737-800 de către Iran în ianuarie a fost rezultatul unei erori umane, nu al vreunui ordin dat de o autoritate militară iraniană, a declarat luni procurorul militar al provinciei Teheran, Gholam Abbas Torki, informează Reuters potrivit Agerpres.
De asemenea, nu există indicii conform cărora doborârea avionului, soldată cu moartea tuturor celor 176 de persoane aflate la bord, ar fi fost provocată de vreun atac cibernetic asupra sistemelor iraniene de apărare antiaeriană, a spus procurorul, care a adăugat că trei persoane sunt în prezent arestate în acest dosar.
Avionul companiei Ukraine International Airlines, care efectua un zbor între Teheran şi Kiev, a fost doborât la scurt timp după decolare de apărarea antiaeriană iraniană, în condiţiile în care aceasta era în stare de alertă maximă în aşteptarea unui posibil atac american în urma lansării de către Iran a unor rachete asupra bazelor americane din Irak ca represalii pentru uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de către aviaţia militară americană la Bagdad. Autorităţile iraniene au descris doborârea avionului drept o greşeală tragică, pe care au pus-o pe seama tensiunii din acel moment.
Operatorul sistemului antiaerian ar fi trebuit să primească un ordin din partea superiorilor săi înainte de a lansa cele două rachete, explică procurorul iranian. ''Între prima şi a doua lansare au trecut 26 de secunde, dar din nefericire în acest timp operatorul nu a cerut permisiunea pentru a lansa a doua rachetă'', mai precizează el.
Iranul a refuzat să predea Statelor Unite cutiile negre ale avionului, care, după o lungă dispută pe acest subiect, urmează să fie decriptate în Franţa.
Doborârea avionului ucrainean de la Teheran - Rezultatele anchetei iraniene
Explorează subiectul
Articole Similare

52
S-au găsit dovezi că trăim într-un univers simulat, ca în Matrix: Susține un fizician
52

14
China își oferă serviciile de mediator în Orientul Mijlociu - A fost trimis un emisar special
14

1.033
Iranul nu ține cont de avertismentul Pakistanului - Rachete de croazieră lansate spre Arabia Saudită
1.033

316
AIEA dă asigurări: Fără emisii radioactive detectate după atacurile asupra instalațiilor nucleare din Iran
316

55
China a cerut rafinăriilor de top să oprească exporturile de motorină şi benzină
55

14
Asigurătorii maritimi continuă să ofere acoperire în Orientul Mijlociu, dar primele de risc de război cresc
14

128
Cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, la două minute de dezastru - Bombardierele iraniene au fost doborâte în ultimul moment
128

37
Explozie pe un petrolier ancorat în Kuweit
37

47
Război în Orientul Mijlociu - Zborurile anulate de pe aeroportul Henry Coandă
47

1.527
În plină criză energetică, Bruxellesul mizează pe România: proiect major pentru transportul energiei din Caucaz
1.527

108
Iranul contraatacă - Au fost vizate grupările kurde
108

1.680
Donald Trump se mândrește cu distrugerea infrastructurii militare a Iranului și eliminarea rapidă a conducerii: 'Toţi cei care vor să devină lideri, ajung să moară'
1.680

4.578
'Războiul abia a început': Pentagonul face anunțul de care se temea lumea/ Va fi un conflict lung
4.578

















Comentează