Doctorița Laura Ghibu: 'În momentul în care se va decide adoptarea certificatului verde și trecerea la școala online, va fi prea târziu'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-01-2022

Actualizat: 01-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Antena 3

Laura Ghibu Ventimiglia, medic român stabilit în Suedia, specializat în chirurgie stomatologică, a stabilit care este cel mai posibil scenariu pentru România legat de pandemie, potrivit Mediafax.

„Scenariul probabil în România anului 2022 în contextul pandemic ar fi următorul: din cauza întârzieri luării măsurilor de prevenție a răspândirii virusului și a implementării certificatului verde ca modalitate de acces la locul de muncă, vom avea o creștere masivă a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID, începând deja din luna ianuarie. La acesta vor contribui și relaxările din perioada sărbătorilor de iarna precum și redeschiderea școlilor în data de 3 ianuarie”, a explicat Laura Ghibu Ventimiglia.

Specialistul consideră că pentru a evita o agravare a situației, este nevoie de o perioadă între sărbătorile de iarna și redeschiderea scolilor cu mai puțină interacțiune umană, pentru ca numărul infecțiilor să crească mai lent și sistemul sanitar să poată face față. În caz contrar, pandemia va produce din nou pagube importante, iar situația se va îmbunătăți peste aproximativ cinci luni.

„În momentul în care se va decide adoptarea certificatului verde și trecerea la școala online, va fi prea târziu pentru a putea controla pandemia în mod eficient și numărul deceselor va crește semnificativ, mult mai mult decât în valurile trecute. Personalul medical va fi suprasolicitat iar persoanele care suferă de alte boli în afară de COVID vor fi extrem de negativ afectate de situația creată. Vom vedea o îmbunătățire a situației pandemice doar din Aprilie – Mai, odată cu încălzirea vremii”, a precizat medicul Laura Ghibu Ventimiglia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri