Premium
”Pedepsiți și blestemați fie cei ce câștigă bani dintr-o activitate oarecare!”
Conform unei doctrinei economice foarte la modă în România, averea națională e o cantitate fixă, ancestrală, preexistentă din care se înfruptă cu dușmănie toți cei care câștigă bani din afaceri, din chirii, vânzări sau chiar salariu. Această avere națională, populară, există undeva în eter, în stratosferă, plutește deasupra noastră iar jocul economic e un foc cu sumă nulă: câștigă unul, pierde celălalt.
Fiecare român se naște bogat, este deținătorul, aici doctrina nu ne explică cum, al acestei averi naționale ancestrale. Sărăcește pe parcurs, înșelat de capitaliști, corporații, străini, profitori, parveniți, particulari. Aceștia recurg la tot felul de mașinațiuni perfide și se servesc mârșav din bucata de avere națională a bietului rumân.
În trecut, pe vremuri, nu se știe exact când, poate pe vremea lui Ștefan și a Răreșoaicii, sau poate pe vremea lui Gelu, Glad și Menumorut, dar mai ales pe vremea lui Burebista și Deceneu, românul era bogat. Averea națională era imensă la începuturi și românul trăia în belșug și armonie cu natura și viețuitoarele. Apoi au venit, pe rând, romanii, gepizii, goții, pecenegii, cumanii, maghiarii, mongolii, turcii, evreii, nemții, rușii și americanii și au smuls din averea națională. Dar chiar și așa, ea rămâne și azi imensă și ispititoare pentru marile puteri și conspirații ale lumii. Dar, mai ales, ea rămâne ispititoare și neapărată în fața trădătorilor din interior, a indivizilor care câștigă bani.
Atunci când ai o afacere cu profit, când vinzi ceva, când închiriezi un imobil, când acumulezi, nu faci decât să iei din averea națională. Orice activitate economică la noi este, conform doctrinei economice românești, o acțiune prin care se ia ceva din averea națională. Cu fiecare activitate economică privată, averea națională scade iar românul sărăcește în timp ce autorii activității respective se îmbogățesc pe spinarea românului simplu, de manual, din cartea de istorie, discursurile politicienilor și imaginarul popular.
De aceea toți cei care câștigă bani dintr-o activitate economică, oricare ar fi aceea, sunt imorali și datori poporului pe care l-au furat. Activitatea economică prin care se obține un venit este un păcat împotriva poporului.
De aici și ura pentru capitaliști. De aici și prezumția de vinovăție a tuturor celor care câștigă bani. De aici și decizia de a impozita diferit imobilele în funcție de destinație. Nu e suficient că cei care închiriază spații pentru business plătesc deja zeci de taxe și impozite, acum trebuie să mai plătească și pentru păcatul de a folosi spațiile pentru a crea valoare. Dar afirmația ”activitatea economică creează valoare, satisface nevoi și îmbogățește societatea” e o absurditate acolo unde doctrina spune că averea națională e ancestrală, plutește în aer și activitățile economice nu fac decât s-o împuțineze.
Rezultatul deciziei de a diferenția impozitul în funcție de destinația spațiului va fi creșterea chiriilor pentru activități economice și descurajarea inițiativei private. La noi utilizarea spațiului pentru somn sau pentru nimic este considerată moralmente și civic superioară utilizării în scopul de a crea valoare.
Prin politicile fiscale ar trebui încurajată scoaterea din adormire a cât mai multor spații și introducerea lor în circuitul economic. Spațiile trebuie puse la muncă, nu lăsate să zacă. Fiecare familie de români trebuie încurajată să utilizeze cu profit spațiile, să facă afaceri în ele sau să le închirieze celor cu afaceri. Gândiți-vă că în fiecare casă se întâmplă o afacere, se creează ceva. Din punctul de vedere al statului și al doctrinei economice a românilor ar fi monstruos.
