Partidul Comunist Chinez (PCC) a adoptat sâmbătă o serie de amendamente la doctrina sa pentru a sublinia "rolul central" al lui Xi Jinping şi a insista asupra opoziţiei Beijingului faţă de orice plan de independenţă al Taiwanului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Rolul central" al lui Xi Jinping
Doctrina PCC reafirmă "rolul central al tovarăşului Xi Jinping în cadrul Comitetului central al Partidului şi al partidului în întregul său".
Cei 97 de milioane de membri ai partidului vor trebui "să atingă cu toţii un nivel ridicat de înţelegere" a rolului esenţial al secretarului general şi să-l apere, potrivit rezoluţiei adoptate în unanimitate în ultima zi a congresului.
Chiar dacă preşedintele de 69 a fost deja catalogat drept "nucleul dur" al partidului în doctrina din 2017, versiunea amendată sâmbătă conţine o referire mai lungă la Xi Jinping şi în termeni chiar mai respectuoşi.
Acest lucru ar putea indica o întărire a puterii lui Xi Jinping la vârful partidului şi deci a ţării, comentează France Presse.
"Gândirea" lui Xi Jinping
În 2017, doctrina PCC a integrat o referire la "Gândirea lui Xi Jinping asupra socialismului cu caracteristici chinezeşti pentru o nouă eră" , o menţiune adaugată apoi la Constituţie în 2018.
Numeroşi analişti se aşteptau ca această formulă să fie scurtată la "gândirea lui Xi Jinping", ceea ce potrivit cabinetului specializat Trivium China i-ar fi ridicat "statutul şi ideologia la acelaşi nivel cu cele ale lui Mao Tze-Dun", fondatorul regimului (1949-76).
În cele din urmă, rezoluţia de sâmbătă păstrează formula neschimbată, dar insistă asupra importanţei "marxismului Chinei contemporane", întrucât acesta "încarnează cel mai bine cultura şi etica chineze ale acestei epoci".
Avertisment faţă de Taiwan
Subiectul apare pentru prima dată în doctrina partidului fără nicio ambiguitate: refuzul oricărui plan de independenţă al Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră parte integrantă a teritoriului său.
Congresul "acceptă să introducă în carta partidului declaraţii privind (...) opoziţia hotărâtă şi descurajarea separatiştilor care încearcă să obţină independenţa Taiwanului", menţionează rezoluţia.
Doctrina actuală menţiona doar că partidul "va depune eforturi în mod continuu pentru întărirea unităţii întregului popor chinez, între care compatrioţii (...) din Taiwan", în cadrul eforturilor pentru a ajunge la "reunificarea patriei mamă".
Guvernul chinez îşi reafirmă cu regularitate intenţia de a reunifica Taiwanul cu restul ţării, precizând că privilegiază calea paşnică dar fără a renunţa la forţă în caz că se va dovedi necesară.
Tensiunile în jurul acestei chestiuni au fost realimentate în această vară de vizita în Taiwan a numărului trei din SUA, Nancy Pelosi. Beijingul a replicat lansând manevre militare masive în jurul insulei.
În cadrul discursului său de deschidere a Congresului, Xi Jinping a afirmat că China nu va renunţa "niciodată" la posibilitatea de a utiliza forţa pentru a recupera Taiwanul.
Doctrina Partidului Comunist Chinez, amendată pentru a sublinia 'rolul central al lui Xi Jinping' şi a avertiza Taiwanul
București
4°C
Articole Similare

163
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
163

567
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
567

483
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
483

1.187
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.187

69
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
69

3.058
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.058

3.818
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.818

3.060
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.060

92
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
92

4.792
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.792

99
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
99

3.476
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.476

129
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
129

















Comentează