Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT - Ce trebuie să recite liberalii la TV despre tehnocrați și Dacian Cioloș

portavoce
Liberalii care se duc la televiziuni sau dau declarații de presă au primit obișnuitul punctaj de la partid cu modul în care trebuie să se raporteze la Guvernul tehnocrat, dar și la relația cu Dacian Cioloș.
Iată mesajele care trebuie recitate de liderii PNL:
Linii de mesaj:
  • PNL susține Guvernul Cioloș atât timp cât acest Cabinet își respectă angajamentele și programul de guvernare asumat.
  • PNL sprijină inițiativele Guvernului care corespund viziunii și programului politic al Partidului Național Liberal.
  • PNL nu are o agendă ascunsă în relația cu Guvernul/ De altfel, singurele cerințe puse de PNL acestui Guvern la învestire au fost: profesionalism în actul de guvernare și depolitizarea administrației.
Despre eventuala primire în PNL a unor miniștri/secretari de stat ai Guvernului Cioloș
  • Ușa Partidului Național Liberal este deschisă pentru toți oamenii de valoare, cinstiți, cu performanțe în carierele lor și cu deschidere către ideile și valorile de centru-dreapta.
  • Oricare ministru sau alt demnitar performează în exercițiul funcției sale, dă dovadă de integritate și dorește un viitor politic în PNL va fi primit cu brațele deschide în partid.
  • Astfel de persoane sunt în mod natural compatibile cu PNL și incompatibile cu PSD.
  • În ce-l privește pe premierul Cioloș, PNL respectă alegerea acestuia de a rămâne apolitic și de a nu participa la competiția electorală. Dacian Cioloș a subliniat că nu a luat încă o decizie pentru ce va face după alegerile parlamentare.

 

Despre un eventual guvern de uniune națională după alegerile parlamentare

  • Excludem orice colaborare cu PSD după alegerile din toamnă. PNL nu va guverna niciodată împreună cu PSD, un partid corupt condus de lideri penali.
  • Obiectivul PNL este de a câștiga alegerile parlamentare din toamnă și de a forma Guvernul cu scopul de implementa proiectele și măsurile necesare pentru reclădirea României.

 

Despre raportarea PNL la s Guvernului Cioloș
  • PNL a semnalat în mod repetat restanțele Guvernului Cioloș în ce privește depolitizarea administrației, care este încă impregnată de oameni plantați politic de PSD.
  • Pe de altă parte, premierul Cioloș a dovedit că poate să reformeze din mers echipa guvernamentală atunci când activitatea unor miniștri lasă de dorit. În același timp, Guvernul a început în mod convingător să ia măsuri care simplifică proceduri birocratice în folosul cetățeanului.
  • PNL va reacționa de fiecare dată atunci când acțiunile Guvernului nu sunt cele potrivite, dar face o diferență între critica cu orice preț practicată de PSD și critica constructivă asumată de PNL.

 

Ce diferențiază PNL de PSD în relația cu guvernul tehnocrat
  • PNL nu are miniştri în Guvern, nici care să fi fost membri al partidului nostru, iar asta ne deosebeşte de Dragnea şi de PSD, care în fiecare zi pretind ar fi în Opoziţie, dar au reprezentanți în mai toate instituțiile. Clientela PSD este încă prezentă în toate nivelurile administrației, de la prefecturi și deconcentrate până la ministere și agenții.
  • PSD are o atitudine ipocrită: pe de o parte se află la putere, în diferite forme, dar în același timp critică Executivul.
  • PSD își dorește ca Guvernul Cioloș să eșueze în activitatea sa pentru a putea pretinde că guvernarea lor a fost mai bună, în timp ce PNL sprijină acest Executiv în efortul său de a îndrepta ce a stricat guvernarea Ponta.
  • Prin atacurile constante la adresa Guvernului Cioloș, Dragnea și PSD încearcă să spele numeroasele păcate ale guvernării Ponta și să facă uitate măsurile proaste luate în acea perioadă (creșteri de taxe și impozite, blocare investițiilor, eforturi de stopare a luptei anticorupție etc.). În perioada guvernării Ponta singurul domeniu care a mers bine a fost fabrica de minciuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.