I. PROIECTE DE LEGE – se va trimite catre Parlament
1. PROIECT DE LEGE pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
Proiectul de Lege adoptat de Guvern vizează, în principal, următoarele aspecte:
• Limitarea plăţilor în numerar se extinde și la alţi operatori economici decât persoanele juridice: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activităţi în mod independent, asocieri și alte entităţi cu sau fără personalitate juridică. Plafonul zilnic maxim este de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
• Limitarea încasărilor și plăţilor zilnice în numerar la 5.000 lei/persoană în cazul operaţiunilor de plăţi în numerar sau de încasări în numerar efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe sau alte drepturi, restituiri sau acordări de împrumuturi sau alte finanţări;
• Limitarea operaţiunilor de încasare în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice la plafonul zilnic de 10.000 lei/persoană;
• Limitarea încasărilor și plăţilor în numerar efectuate între persoane fizice, prin instituirea unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacţie;
• Stabilirea sancţiunilor aplicabile celor care depășesc plafoanele, respectiv aplicarea de amenzi în cuantum de 25% din sumele plătite/încasate care depășesc plafoanele.
De asemenea, Proiectul de Lege introduce, pentru instituţiile bancare emitente și acceptante din România, obligaţia de a respecta plafoanele maxime prevăzute de lege pentru comisioanele interbancare. Totodată instituţiile acceptante au obligaţia de a include în acordurile încheiate cu beneficiarii plăţilor informaţii detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate, a comisioanelor interbancare, precum și a comisioanelor suplimentare aplicate în funcţie de marca și categoria respectivelor carduri de plată.
II. ORDONANŢE DE URGENŢĂ
1. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea articolului 176 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
Prin actul normativ adoptat de Guvern se acordă o reducere de accize de 40 euro/1000 litri faţă de nivelul standard prevăzut de lege, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone, precum și pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3. Reducerea de accize se realizează prin restituirea diferenţei de 40 euro/1000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană.
De asemenea, reducerea se aplică și pentru transporturi poștale efectuate în cadrul unui serviciu universal cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului poștal și cu o greutate brută autorizată de cel puţin 3,5 tone. Această măsură vizează activitatea Poștei Române, care nu beneficiază și nu poate avea o licenţiere așa cum operatorii privaţi au.
Condiţiile, procedura și termenele de restituire se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului. Ordonanţa are în vedere faptul că sectorul transporturilor de bunuri poate influenţa pe orizontală evoluţia preţurilor în întreaga economie naţională.
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea art.52 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice
Actul normativ adoptat de Guvern creează cadrul legal pentru acordarea de avansuri de până la 100% din fonduri publice în vederea finanţării activităţilor specifice de producere și difuzare a emisiunilor radiofonice și de televiziune în străinătate, în limba română, precum și pentru amenajarea spaţiilor de producţieși emisie ale posturilor de radio și televiziune din străinătate controlate de SRR, respectiv de SRTV.
III. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi administrarea unei unităţi din subordinea Ministerului Sănătăţii a unui imobil care nu aparţine proprietăţii publice a statului
Guvernul a aprobat această Hotărâre.
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind completarea şi corectarea datelor de identificare a unor imobile precum şi scăderea acestora sau a unor părţi din acestea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi administrarea unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii, ca urmare a retrocedării, în condiţiile legii
Acest Proiect de Hotarare a fost amanat.
3. HOTĂRÂRE privind înscrierea unor bunuri mobile în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi transmiterea acestora din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Inspectoratului General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Prin Hotărârea adoptată de Guvern se transmit, fără plată, 2 elicoptere din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Inspectoratului General de Aviaţie. Elicopterele urmează să execute misiuni umanitare SMURD la punctele de operare aeromedicală care se vor înfiinţa la Galaţi și Cluj-Napoca.
4. HOTĂRÂRE privind desemnarea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf.Ap.Andrei" Galaţi şi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, ca operatori medicali ale unor elicoptere aflate în administrarea Inspectoratului General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
Guvernul a adoptat această Hotărâre.
5. HOTĂRÂRE pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul învăţământului militar, semnat la Bucureşti, la 2 decembrie 2013
Guvernul a aprobat această Hotărâre.
6. HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi
Guvernul a adoptat această Hotărâre. Prin înfiinţarea Departamentului Egalitate de Șanse între Femei și Bărbaţi se asigură un cadru instituţional adaptat cerinţelor și standardelor în domeniu ale Uniunii Europene. Departamentul este condus de un secretar de stat numit și eliberat prin decizia prim-ministrului, la propunerea ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice. Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Departament este de 33, inclusiv demnitarul și cabinetul acestuia. Posturile și personalul Departamentului sunt preluate din cadrul aparatului propriu al MMFPSPV, Inspecţia Munciiși Agenţia Naţională pentru Plăţi și Inspecţie Socială.
7. HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
Prin actul normativ aprobat de Guvern se suplimentează bugetul MFP cu suma de 13.139 mii lei pentru plata titlurilor executorii prevăzute de OUG nr.71/2009.
8. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr.965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj
Guvernul a adoptat această Hotărâre.
9. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Anexei nr.7 la Hotărârea Guvernului nr.930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov
Guvernul a adoptat această Hotărâre.
10. HOTĂRÂRE privind unele măsuri pentru organizarea la Bucureşti, în perioada 11-13 mai 2014, a celei de-a IX-a Conferinţe a Autorităţilor Judiciare din Regiunea Balcanilor şi a reuniunii conducătorilor Consiliilor Judiciare din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est
Prin Hotărârea adoptată de Guvern se suplimentează bugetul Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului cu suma de 225 mii lei în vederea organizării manifestărilor internaţionale din titlu.
11. HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului I al anului 2014
Prin Hotărârea adoptată de Guvern se suplimentează bugetele instituţiilor din titlu cu suma totală de 161.163 mii lei pentru plata titlurilor executorii prevăzute de OUG nr.71/2009.
12. HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului I al anului 2014
Prin actul normativ aprobat de Guvern se suplimentează bugetul Curţii Constituţionale cu suma de 375 mii lei pentru plata titlurilor executorii care cad sub incidenţa OUG nr.71/2009, OG nr.17/2012 și OUG nr.92/2012.
13. HOTĂRÂRE privind înscrierea unei părţi dintr-un imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi trecerea acesteia din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor în administrarea Ministerului Justiţiei
Guvernul a aprobat această Hotărâre.
14. HOTĂRÂRE privind stabilirea categoriilor de cheltuieli, a procedurilor şi limitelor în care se pot efectua plăţi în avans din fonduri publice de către Societatea Română de Radiodifuziune pentru producerea şi difuzarea emisiunilor radiofonice în străinătate
Prin Hotărârea adoptată de Guvern, categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans sunt: cheltuieli de personal, cheltuieli de cazare și transport în cazul deplasărilor, drepturi de autor, cheltuieli de natura dotărilor cu mijloace fixe și obiecte de inventar, cheltuieli cu servicii și materiale consumabile, închirieri de spaţii și aparatură, amenajarea și funcţionarea spaţiilor de producţie și emisie.
15. HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea anexei nr.12 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului Guvernul a aprobat această Hotărâre.
16. HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.837/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.368/2010 privind revocarea unor membri ai Consiliului de supraveghere şi îndrumare a activităţii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor privind organizarea şi funcţionarea Statului, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.837/2004 Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului
Prin Hotărârea adoptată de Guvern se eficientizează activităţile derulate în cadrul AAAS, cu păstrarea aceluiași număr de posturi, dar cu redimensionarea funcţiilor de conducere, prin desfiinţarea a 3 posturi de director general.
17. HOTĂRÂRE pentru stabilirea zilei de 2 mai 2014 ca zi liberă
Guvernul a adoptat această Hotărâre. Pentru recuperarea zilei de 2 mai 2014, stabilită ca zi liberă, instituţiile publice își vor desfășura activitatea în regim de program normal în ziua de 26 aprilie 2014 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 31 mai 2014, potrivit planificărilor stabilite.
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: - acord de principiu privind posibilitatea contractării de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în perioada 2014-2017, a două serii de împrumuturi programatice pentru politici de dezvoltare, structurate în patru împrumuturi individuale anuale în valoare de până la 1 miliard USD echivalent fiecare; - acord de principiu privind contractarea de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a primului împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică, în valoare de până la 750 milioane euro; – aprobarea notei mandat de negociere a primului împrumut pentru politici de dezvoltare
Guvernul a aprobat acest Memorandum.
V. NOTE
1. NOTĂ referitoare la plata în avans a pensiilor pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii
Nota înaintată Guvernului propune achitarea pensiilor aferente lunii aprilie 2014 în avans în intervalul 10-18 aprilie 2014.
VI. INFORMĂRI
1. INFORMARE privind stadiul pregătirii alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014
Guvernul a primit această Informare. Acţiunile desfășurate în săptămâna care a trecut au cuprins:
• Videoconferinţa cu prefecţii în vederea asigurării condiţiilor necesare realizării acţiunilor ce revin acestora la termenele stabilite prin Programul calendaristic;
• Conducerea MAI a aprobat Planul general de măsuri în domeniul ordinii și siguranţei publice privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru PE;
• Biroul Electoral Central a adoptat Hotărârea privind interpretarea noţiunii de partid politic care are membri în PE, Decizia privind admiterea semnelor electorale ale partidelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale și ale candidaţilor independenţi și Decizia privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot de către alegătorii arestaţi preventiv sau care execută o pedeapsă privativă de libertate.
2. INFORMARE privind activitatea Consiliului Concurenţei în domeniul ajutorului de stat în semestrul al II-lea 2013 Guvernul a primit raportul semestrial privind activitatea Consiliului Concurenţei.
VII. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată ˝Lege pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002˝, iniţiată de domnul deputat PSD Ovidiu-Cristian Iane şi un grup de parlamentari aparţinând Grupurilor parlamentare ale PSD, PC, UDMR, PNL, independenţi ( Plx. 658/2013)
AVIZ FAVORABIL
2. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, provenit dintr-o propunere legislativă iniţiată de domnul deputat Mircea Gheorghe Drăghici – PSD ( Bp. 555/2013, Plx. 71/2014)
Acest Punct de Vedere a fost amanat.
3. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată ˶Lege privind declararea zilei de început de an şcolar – Zi liberă pentru părinţi˝, iniţiată de domnul senator PP-DD Constantin popa ( Bp. 604/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
4. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind crearea Companiei Regionale a Munţilor Apuseni, iniţiată de domnul senator PNL Ioan Ghişe ( Bp. 607/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
5. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată ˝Lege pentru completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România˝, iniţiată de domnul deputat PNL Aurel Niculae şi un grup de parlamentari aparţinând Grupurilor parlamentare ale PSD, PNL, PD-L, PP-DD, UDMR ( Bp. 660/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
6. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată ˝Lege pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996˝, iniţiată de domnul deputat PSD Vlad Alexandru Cosma şi un grup de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale PSD, PNL, PP-DD ( Bp. 688/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
7. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată ˝Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor˝, iniţiată de domnii senatori Leonard Cadăr, Niculae Bădălău, Neculai Bereanu, Octavian-Liviu Bumbu, Viorel Chiriac, Marius Coste, Sorin Constantin Lazăr, Darius Bogdan Vâlcov şi Andrei Liviu Volosevici – Grupurile parlamentare ale PSD, PP-DD, şi PD-L ( Bp. 706/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
8. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˶Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii˝, iniţiată de doamna deputat PD-L Camelia-Margareta Bogdănici şi un grup de parlamentari aparţinând Grupurilor parlamentare ale PD-L ( Bp. 722/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
9. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii˝, iniţiată de domnul senator PNL Marius-Petre Nicoară şi un grup de senatori şi deputaţi – Grupul parlamentar al PNL ( Bp. 768/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
10. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European˝, iniţiată de domnul deputat PNL Relu Fenechiu şi un grup de deputaţi – Grupurile parlamentare ale PSD, PP-DD, PNL, PC ( Bp. 774/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
11. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 3 din 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului ˝, iniţiată de domnul deputat UDMR Seres Denes şi un grup de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al UDMR ( Bp. 783/2013)
Acest Punct de Vedere a fost amanat.
12. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege pentru înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă Constantin Brâncuşi, iniţiată de domnii deputaţi Gheorghe Udrişte, Ion Pârgaru şi un grup de parlamentari aparţinând Grupurilor parlamentare ale PSD, PD-L, PNL, PP-DD, PC ( Bp. 784/2013)
Acest Punct de Vedere a fost amanat.
13. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege privind medicina şcolară˝, iniţiată de domnul deputat PD-L Petru Movilă ( Bp. 788/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
14. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc˝, iniţiată de domnul deputat UDMR Attila Korodi şi un grup de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al UDMR ( Bp. 804/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
15. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege privind transferul cu titlu gratuit a exploatărilor miniere Berbeşti-Alunu din domeniul public al Statului şi în administrarea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia în domeniul public al Statului şi în administrarea Consiliului judeţean Vâlcea˝, iniţiată de domnul deputat PSD Iulian Iancu şi un grup de parlamentari aparţinând Grupurilor Parlamentare ale PSD, PNL, PD-L ( Bp. 805/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
16. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege de modificare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă˝, iniţiată de domnul senator PP-DD Haralambie Vochiţoiu ( Bp. 813/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
17. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată
˝Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice˝, iniţiată de domnul senator PP-DD Haralambie Vochiţoiu ( Bp. 814/2013)
AVIZ NEFAVORABIL
Comentează