Un document consultat de POLITICO arată că UE și SUA propun un plan de aproximativ 800 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei după război, pe termen lung, relatează Mediafax.
Statele Unite și Uniunea Europeană iau în calcul un plan de sprijin pentru Ucraina, cu o valoare estimată la 800 de miliarde de dolari, pentru reconstrucției țării după încheierea invaziei rusești. Informațiile apar într-un document consultat de POLITICO.
Documentul, format din 18 pagini, prezintă o strategie pe 10 ani pentru relansarea economiei ucrainene și include o perspectivă de aderare a țării la Uniunea Europeană.
Planul a fost transmis statelor membre Uniunii Europene înaintea summitului liderilor europeni de joi seară. Documentul datează din 22 ianuarie, potrivit unor oficiali și diplomați europeni care au dorit să își păstreze anonimatul.
UE și SUA pregătesc alocarea a sute de miliarde de dolari pe termen lung și descriu Ucraina drept viitor stat membru al Uniunii și destinație pentru investiții.
Plan condiționat de un armistițiu
Totuși, strategia depinde de existența unui armistițiu, iar lipsa acestuia face planul actual să fie o problemă majoră atât timp cât războiul continuă.
Planul financiar se întinde până în anul 2040 și este dublat de un program operațional inițial de 100 de zile, menit să pună bazele proiectului.
Planul de prosperitate este inclus într-o inițiativă de pace în 20 de puncte, pe care Statele Unite încearcă să o faciliteze între Kiev și Moscova.
Documentul pornește de la ideea că garanțiile de securitate există deja și nu are rol militar. Accentul cade pe tranziția Ucrainei de la ajutor de urgență la dezvoltare economică.
SUA, partener economic strategic pentru Ucraina
O întâlnire trilaterală între Ucraina, Rusia și SUA este programată la Abu Dhabi, vineri și sâmbătă, în contextul apropierii a patru ani de la începutul conflictului.
Statele Unite ar urma să joace un rol central în redresarea Ucrainei. Documentul nu prezintă Washingtonul doar ca donator, ci ca partener economic strategic și investitor pentru Ucraina.





























Comentează